O nouă provocare. Coco Popescu urcă cinci munţi, în deşert

Crina "Coco" Popescu, prima alpinistă care a încheiat circuitul Seven Volcanoes, va începe pe 15 noiembrie acţiunea de cucerire a cinci vârfuri din Atacama.
Economica.net - vin, 11 nov. 2011, 15:40

Tânăra alpinistă Crina „Coco” Popescu se află în faţa unei noi provocări. Pe data de 15 noiembrie adolescenta în vârstă de 16 ani începe „expediţia Atacama”, în care îşi propune ca în doar 40 de zile să urce 5 vârfuri, fiecare mai înalt de 6.500 m.

Aceasta este o premieră pentru alpinismul din ţara noastră, pentru că niciun alt român nu a mai realizat o  succesiune de ascensiuni de asemenea dificultate. Coco Popescu are deja în palmares şapte recorduri mondiale şi este prima alpinistă din lume care a încheiat Circuitul Seven Volcanoes, fiind dealtfel singura din echipa internaţională care a escaladat muntele Sidley, cel mai înalt vulcan din Antarctica.

Drumul său către triumf a început la vârsta de 6 ani când tatăl său, Ovidiu Popescu, preşedintele Clubului Sportiv Montan Altitudine din Râşnov, a luat-o într-o excursie pe Vârful Omu. La 10 ani a fost în Alpi, unde a descoperit cu adevărat măreţia şi înălţimea munţilor şi unde a urcat pe primul vârf de peste 4.000 m, Dente del Gigante.

Vârfurile pe care va încerca să le escaladeze Coco după 15 noiembrie sunt Ojos del Salado (6.880 m – cel mai înalt vulcan din lume), Tre Croces Sur (6.613 m), Incahuasi (6.621 m), Tre Croces Cent (6.749 m) şi Pissis (6.795 m).

Te-ar mai putea interesa și
China vrea relaţii mai bune cu Japonia
China vrea relaţii mai bune cu Japonia
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a avut miercuri o întâlnire la Beijing cu omologul său japonez, Takeshi Iwaya, în care a afirmat că "Asia va fi stabilă dacă legăturile dintre China şi......
Ca agresor, Rusia și-a atins obiectivul – Andrus Merilo, comandanul Forțelor de Apărare ale Estoniei
Ca agresor, Rusia și-a atins obiectivul – Andrus Merilo, comandanul Forțelor de Apărare ale Estoniei
Comandantul Forțelor de Apărare ale Estoniei, Andrus Merilo, a declarat într-un interviu că Rusia, în calitate de agresor, ...
Atac cibernetic la Japan Airlines
Atac cibernetic la Japan Airlines
Compania aeriană japoneză Japan Airlines (JAL) a suferit joi un atac cibernetic asupra reţelelor sale de comunicaţii, ...
Elicele unei turbine eoliene din Poarta Albă riscă se se desprindă din cauza vântului puternic
Elicele unei turbine eoliene din Poarta Albă riscă se se desprindă din cauza vântului puternic
Pompierii constănţeni au fost chemaţi miercuri să intervină la un cămin de bătrâni din localitatea Poarta Albă, ...