Procuratura: Vîntu deţine în continuare Realitatea Media

Potrivit unui material publicat de Hotnews.ro. detalii din referatul procurorilor  în dosarul Petromservice referitoare la acţionariatul companiei Bluelink Comunicazione, care deţine Realitatea Media, ridică semne de intrebare referitoare la adevăratul proprietar al televiziunii chiar şi după vanzarea acesteia, anunţată la inceputul lunii mai 2011.
Economica.net - vin, 11 nov. 2011, 17:25

Procurorii sustin ca beneficiar real la Bluelink Comunicatione a ramas Sorin Ovidiu Vîntu, chiar si dupa intrarea lui Elan Schwartzenberg in companie ca actionar nominal in data de 29 aprilie 2011.

„Din declaraţiile depuse la deschiderea conturilor bancare şi din evidenţele departamentului de înregistrare a societăţilor din străinătate înscrisuri transmise de autorităţile judiciare cipriote în urma comisiei rogatorii internaţionale solicitate în cauză rezultă că toate companiile offshore prin intermediul cărora s-au realizat achiziţiile de acţiuni şi fraudarea patrimoniului S.C. Petromservice S.A. sunt controlate de Vîntu Sorin Ovidiu şi Ţurcan Octavian, care au contribuit astfel în mod nemijlocit la săvârşirea infracţiunii de delapidare. Astfel, din înscrisurile menţionate rezultă date cu privire la acţionarii şi directorii nominali, precum şi cu privire la beneficiarii reali ai companiilor implicate în faptele descrise anterior” se arată în referatul procurorilor.

Contactat de siteul citat, Elan Schwartzenberg a negat afirmaţiile din dosar. “Cu regret trebuie sa-i contrazic pe domnii procurori, vehement, in trei subiecte (…) Sunt acţionar cu 92%; directorul firmei sunt eu – exista si la Registrul Comertului; nu avem cont in Cipru.”

Mai multe pe Hotnews.ro

Te-ar mai putea interesa și
Economia Ucrainei a crescut cu 4,5% în primele nouă luni din 2024
Economia Ucrainei a crescut cu 4,5% în primele nouă luni din 2024
Produsul Intern Brut al Ucrainei a crescut în ritm anual cu 4,5% în primele nouă luni din 2024, a anunţat vineri ministrul Economiei, Iulia Sviridenko (foto), transmite Reuters, relatează......
Inspecția Muncii a dat amenzi de aproape 420.000 de lei în urma unor controale inopinate la scoietăți unde lucrează zilieri
Inspecția Muncii a dat amenzi de aproape 420.000 de lei în urma unor controale inopinate la scoietăți unde lucrează ...
Inspecţia Muncii a dat amenzi de aproape 420.000 de lei în urma unor controale inopinate, efectuate în perioada 2 - 7 ...
Nicușor Dan: Cathedral Plaza poate fi demolată. Costurile de demolare sunt cuprinse între cinci și opt milioane de euro
Nicușor Dan: Cathedral Plaza poate fi demolată. Costurile de demolare sunt cuprinse între cinci și opt milioane de euro
Primarul Bucureștiului, Nicușor Dan a anunțat că Cathedral Plaza poate fi demolată. Primarul spune că demolarea ar ...
Compania metalurgică austriacă Voestalpine își reorganizează afacerile din Germania și închide o fabrică
Compania metalurgică austriacă Voestalpine își reorganizează afacerile din Germania și închide o fabrică
Voestalpine AG va reorganiza locaţiile sale de componente auto din Germania, ceea ce va include şi închiderea unei unităţi, ...