Hidroelectrica în insolvenţă. Ce şanse are statul să-i curenteze pe băieţii deştepţi şi care-i miza

Printr-o acţiune pe care nu şi-a asumat-o nimeni, compania Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică şi unul dintre cele mai valoaroase active ale statului român, a trimis vinerea trecută Tribunalului Bucureşti o solicitare de intrare în insolvenţă. Cu toate că a avut parte de un an trecut secetos, compania este încă profitabilă: la o cifră de afaceri de 3 miliarde de lei, a avut un profit de 6,4 milioane la finalul lui 2011. Datoriile se ridică la 4 miliarde de lei, dar sunt totuşi de patru ori mai mici decât valoarea capitalurilor proprii. Tribunalul a dat primul termen pentru data de miercuri

De ce se vrea Hidroelectrica în insolvenţă

Nimeni nu a explicat de ce şi-a cerut Hidroelectrica insolvenţa, iar de la Ministerul Economiei, de fapt patronul companiei, a venit explicaţia hilară că aşa a decis Consiliul de Administraţie, cu toate că patru dintre cei cinci membri ai CA sunt chiar reprezentanţi ai companiei. Chiar directorul companiei a spus că nu ştie nimic despre acest lucru.

Unul dintre motive poate fi încercarea statului de a termina anticipat contractele cu traderii privaţi de electricitate, aşa numiţii băieţi deştepţi, prin care compania pierde sute de milioane de euro anual, pentru că vinde energia la preţuri sub cele de piaţă, pe termen lung. Guvernul a încercat o negociere cu traderii privaţi, dar a fost un semieşec, în condiţiile în care FMI cere o rezolvare a situaţiei, iar contractele sunt în atenţia Comisiei Europene care a demarat deja o anchetă.

Specialiştii în insolvenţă spun că aceasta poate fi o metodă prin care se poate scăpa de contractele cu băieţii deştepţi. Calea normală în instanţă e scumpă, durează mult şi e sortită eşecului.

De ce spune Hidroelectrica că şi-a cerut insolvenţa

Potrivit unui comunicat al companiei, printre motivele care au generat totuşi această hotărâre se află scăderea cifrei de afaceri cu 10% ca urmare a secetei prelungite de la sfârşitul anului trecut şi pierderile înregistrate de companie.

De asemenea, fluxurile de numerar s-au redus cu 27% în acest an iar datoriile cu termen scadent mai mare de 90 de zile au urcat la 470 milioane de lei. În plus, pierderile financiare ale companiei s-au majorat la 112 milioane de lei în primele cinci luni din acest an, faţă de 121 milioane de lei în 2011.

În aceste condiţii, Consiliul de Administraţie al companiei a decis, în şedinţa din 15 iunie, să înainteze Tribunalului Bucureşti cererea de intrare îm procedura generală a insolvenţei, în scopul reorganizării activităţii conform unui plan de reorganizare ce va fi aprobat în condiţiile legii 85/2006, la finalizarea căruia societatea sa iasă din procedura insolvenţei şi să îşi continue activitatea comercială fără supravegherea autorităţii judecătoreşti.

‘Dorim să asigurăm şi pe această cale toţi partenerii noştri comerciali, clienţi, furnizori şi instituţii financiare de derularea în continuare a tuturor contractelor în condiţii de eficienţă, transparenţă şi legalitate, urmărind creşterea şi exploatarea în siguranţă a capacităţilor de producţie concomitent cu păstrarea locurilor de muncă pentru cei peste 5.000 de angajaţi şi îmbunătăţirea indicatorilor financiar contabili ai companiei’, se precizează în comunicatul Hidroelectrica semnat de Remus Vulpescu, preşedintele Consiliului de Adminstraţie al companiei.

Ce şanse are statul

Avocatul Gheorghe Piperea, vice-preşedinte al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România, a declarat pentru ECONOMICA.NET că „nu trebuie pus semnul egal între pierdere şi insolvenţă. O companie poate să aibă profit operaţional, dar datoriile mai vechi să o împovăreze. Astfel, poate solicita protecţia tribunalului”.

În cazul în care cei de la Hidroelectrica vor invoca problemele financiare care ar putea apărea pentru companie în viitor din cauza contractelor păguboase (compania s-a angajat să livreze o anumită cantitate de energie la un anumit preţ, şi dacă există probleme cu precipitaţiile este nevoită să cumpere energie din surse termo, mult mai scumpă), atunci trebuie să demonstreze că această ameninţare este reală. „Insolvenţa iminentă trebuie demonstrată”, spune Piperea.

Chiar şi aşa, şansele sunt foarte mari ca acţiunea să reuşească, mai spune avocatul. „Dacă nu este vorba despre o insolvenţă instalată, ci una iminentă, cei care au capacitatea de a interveni în proces pot veni să spună că acţiunea este îndreptată pentru a scăpa de acele contracte. Închipuiţi-vă că vor veni băieţii deştepţi să ceară asta. Judecătorul îi va trimite imediat la plimbare”.

În cazul în care statul ar fi urmat calea Tribunalului pentru denunţarea acelor contracte, ar fi trebuit să se înarmeze cu o armată de avocaţi şi să plătească taxa de timbru de 1% din valoare contractelor de anul trecut (1,52 miliarde de lei), şi şansele de câştig ar fi fost mici.

„Aceste firme au cei mai buni avocaţi, care sunt şi cei mai scumpi. Statul ar fi trebuit să angajeze şi ei avocaţi buni şi primul termen ar fi fost abia peste un an şi jumătate. Dacă ar pierde procesul, acţiunea ar fi oricum sortită eşecului, atunci statul ar fi trebuit să plătească tot”.

În cazul insolvenţei, administratorul judiciar poate cere terminarea contractelor, dacă există prezumţia de fraudă. Aceasta nu trebuie dovedită de către administratorul judiciar, ci trebuie combătută de către debitor – în cazul de faţă Hidroelectrica – şi de către co-contractantul debitorului – traderii de energie. Asta după ce Tribunalul va încuviinţa intrarea în insolvenţă.

Aliniatele din legea insolvenţei care reglementează şi justifică acţiunea administratorului.

Art. 20
(1) Principalele atribuţii ale administratorului judiciar, în cadrul prezentei legi, sunt:
j) menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de debitor;

Art. 79
Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.

Art. 80
(1) Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor sau a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin următoarele acte:
b) operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primita, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii;

Art. 81
(2) Comitetul creditorilor poate introduce la judecătorul-sindic o astfel de acţiune, dacă administratorul judiciar/lichidatorul nu o face.

Art. 85
(3) Dacă sunt îndeplinite condiţiile art. 79 si art. 80, se instituie o prezumţie relativă de fraudă în dauna creditorilor. Prezumţia poate fi răsturnată de către debitor. Ea nu se extinde la terţul dobânditor sau sub-dobânditor (în cazul de faţă, traderii de energie).

Art. 86
(1) În vederea creşterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să menţină sau să denunţe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atâta timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanţial de către toate părţile implicate. Administratorul judiciar/lichidatorul trebuie să răspundă, în termen de 30 de zile, unei notificări a contractantului, prin care i se cere să opteze pentru menţinerea ori denunţarea contractului; în lipsa unui astfel de răspuns, administratorul judiciar/lichidatorul nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denunţat.

(2) În cazul denunţării unui contract, o acţiune pentru despăgubiri poate fi introdusă de către contractant împotriva debitorului.

Contracte de 1,5 miliarde de euro

În anul 2011, Hidroelectrica a vândut pe piaţa concurenţială energie de 1,5 miliarde de euro, potrivit unui raport publicat de Fondul Proprietatea, acţionar minoritar al companiei, pe care îl puteţi consulta ataşat. Pe această piaţă, pe care activează în principal furnizori privaţi, compania a vândut 12 TWh, adică două treimi din producţia sa totală. A primit 1,58 miliarde de lei. Potrivit calculelor, preţul mediu de vânzare a fost de 130 de lei MWh, cu mult sub preţurile medii de tranzacţionare pe bursa de energie OPCOM, pe piaţa pentru a doua zi (piaţa spot), de cel puţin 200 lei MWh.

Cei mai mari băieţi deştepţi

Potrivit raportului de la Fondul Proprietatea, cel mai mare furnizor privat cu care Hidroelectrica are încheiat un contract bilateral este producătorul de aluminiu Alro Slatina, deţinut de oameni de afaceri ruşi-2,5 TWh cumpăraţi anul trecut, în valoare de 322 mil. Lei. De menţionat că Alro nu revinde energia, ci o foloseşte pentru consumul propriu, fiind cel mai mare consumator de electricitate din România. Hidroelectrica are contract de livrare către Alro până în 2018, iar preţurile se ajustează în funcţie de cotaţia aluminiului, fiind totuşi mai mici decât preţul de pe piaţă.

Al doilea partener al Hidroelectrica este arhicunoscuta companie Energy Holding, înfiinţată de Bogdan Buzăianu, cel căruia i-a fost naş de cununie Dan Ioan Popescu, fost ministru al Economiei în perioada guvernării PSD, 2000-2004. Energy Holding a fost prima companie cu care Hidroelectrica a încheiat un contract de furnizare de electricitate pe termen lung. Anul trecut, Energy Holding a primit 2,15 TWh, pentru care a plătit 280 de milioane de lei

Dacă excludem Arcelor Mittal Galaţi (contractul a încetat la finalul anului trecut) al treilea mare partener comercial al Hidroelectrica a fost Alpiq Romenergie (fosta EHOL), un trader înregistrat în Elveţia. De fapt EHOL a fost o companie controlată de aceeaşi Energy Holding, fiind vândută în 2008.

Contracte de pe vremea lui DIP, prelungite de Videanu

„Băieţii deştepţi” din energie fac obiectul unei poveşti care începe în perioada 2002-2004, când la putere era PSD, iar ministrul al Economiei era Dan Ioan Popescu. Primele contracte pe termen lung încheiat pe sub masă au fost cu Energy Holding (EH), iar afacerea era simplă: Hidroelectrica vindea energie la preţuri negociate sub preţul pieţei (este adevărat că primea banii în avans) către EH care o revindea, la preţul pieţei, consumatorilor, unii dintre ei chiar companii de stat. Numărul intermediarilor a crescut, iar schema s-a perpetuat şi în timpul guvernării ulterioare, de dreapta, din perioada 2004-2008, iar în schemă au apărut şi firme apropiate de figuri ale noii puteri: Green Energy (Gheorghe Ştefan Pinalti) sau Beny Alex (Ioan Oltean). În 2010, mai multe contracte ale Hidroelectrica cu o parte din aceste firme au fost prelungite , în timpul mandatului lui Adriean Videanu în guvernul Boc. Videanu a spus că preţurile medii au crescut de la 81 la 120 de lei/MWh.

Care e pierderea

Potrivit unor calcule ale ZF, bazate pe propriile estimări şi pe raportul Fondului Proprietatea, pierderea suferită de Hidroelectrica din preţurile mai mici la care a vândut energia ar fi de 1,5 miliarde de euro, în zece ani. Aici nu intră şi pierderile colaterale pe care le-a suportat Hidroelectrica din aceste contracte: pentru că a contractat mult şi nu a produs suficient, a fost obligată să cumpere energie termo (mai scumpă), pe care a fost obligată să o vândă la preţurile din contracte (mai mici). Doar în 2011, compania a cumpărat, direct, de la producătorii termo, 3,4 TWh, pe care a plătit circa 600 de milioane de lei.

Descarcă de aici raportul