Ponta, despre acuzaţiile de plagiat: Mă supun la orice fel de verificare. Tot o să merg la CE

Primul-ministru Victor Ponta a declarat, luni seară, că este gata să se supună la orice fel de verificare privind acuzaţiile de plagiat în cazul tezei sale de doctorat, adăugând că preşedintele Traian Băsescu trebuie să înţeleagă că tot va merge la Consiliul European din 28 - 29 iunie.
Economica.net - lun, 18 iun. 2012, 21:25
Ponta, despre acuzaţiile de plagiat: Mă supun la orice fel de verificare. Tot o să merg la CE

„Bănuiesc că nu are nimeni nicio surpriză din acest punct de vedere, că preşedintele Băsescu trei zile la rând a dat mesaj prietenilor săi şi domnului Funeriu să scrie în America. E în regulă, sunt gata să mă supun la orice fel de verificare. Am înţeles – şi mi s-a părut totuşi un pic jenant -, că am plagiat un profesor, domnul Diaconu, care a scris Prefaţa lucrării mele. Este totuşi ciudat să plagiezi pe cel care ţi-a scris Prefaţa. Dincolo de asta, vă dau un răspuns politic: Tot o să merg la Consiliul European, ca să înţeleagă domnul preşedinte Băsescu. Ştiţi cum este, eu sunt obişnuit cu domnia sa. La ultima întâlnire din 2011 avea treabă cu contractele mele cu Turceni şi Rovinari. Acum s-a supărat pe mine şi cred că mi-a studiat domnul preşedinte teza de doctorat. Nu-i nimic. Mergem mai departe”, a spus Ponta, la întoarcerea din vizita oficială efectuată în Austria.

El a precizat că la revista Nature, în care au apărut afirmaţiile cu privire la plagiat, „dă interviuri” consilierul prezidenţial Daniel Funeriu.

Întrebat dacă va apela la un punct de vedere al Academiei Române, Ponta a răspuns: „Eu totuşi nu sunt la nivel de Academie. Am scris şi eu o lucrare la care domnul Diaconu mi-a scris Prefaţa. Nu cred că este o surpriză pentru nimeni. Iar răspunsul meu este foarte clar: Mă duc pe 28 la Bruxelles”.

Premierul a menţionat că orice instituţie ar dori să analizeze acuzaţiile, este „absolut deschis” din acest punct de vedere.

„Faptul că teza mea, care se ocupă de Curtea Penală Internaţională, reprezintă o preocupare pentru revista Natura este un lucru care trebuie să recunoaşteţi că este cel puţin comic. Curtea Penală Internaţională a fost înfiinţată prin Tratatul de la Roma în 1998. Eu am făcut parte din comisia pregătitoare de la New York şi am început să scriu în 1999, deci la un an după. Dacă asta este o problemă de Natură, nu pot decât să spun că sper că nu am prejudiciat mediul ambiant şi natura foarte tare. (…) Acum ce să fac, răspund în faţa marii adunări naţionale”, a conchis Ponta.

Precizările premierului au fost făcute în contextul în care, luni, au apărut informaţii în presă privind suspiciunea de plagiat în cazul tezei sale de doctorat, citându-se un material al revistei Nature.

Te-ar mai putea interesa și
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ar veni în această ţară, în pofida mandatului de arestare emis......
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul ...
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi ...
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...