Ponta: Băsescu încearcă să mă şantajeze în legătură cu Consiliul European. Nu cedez la atacuri

Premierul Victor Ponta l-a acuzat, marţi, într-o conferinţă de presă, pe preşedintele Băsescu de faptul că încearcă să îl şantajeze prin acuzaţiile legate de plagierea tezei sale de doctorat, în legătură cu participarea la Consiliul European, el subliniind că nu va ceda la acest gen de atacuri.
Economica.net - mar, 19 iun. 2012, 07:51
Ponta: Băsescu încearcă să mă şantajeze în legătură cu Consiliul European. Nu cedez la atacuri

Întrebat dacă preşedintele încearcă să-l şantajeze cu dosare cum ar fi cel legat de plagiat, Ponta a precizat: „Da, pentru chestia cu 28-29 iunie, cu Consiliul European”.

Ponta a spus că a ştiut de „atacul” pe care Băsescu urma să îl declanşeze la adresa sa.

„Dar eu nu ştiu de ce preşedintele Băsescu nu s-a obişnuit cu mine, că nu cedez la acest gen de atacuri. De altfel, atacul a venit chiar după ce a fost votul în Parlament. Preşedintele a ieşit cu dottore, doctorul, doctorul. Evident că toată lumea ştia că o să găsească el un dosar, că deja îl cunoaştem pe preşedinte foarte bine încât nu mai avem surprize în ceea ce-l priveşte”, a spus Ponta.

Întrebat dacă a bănuit din seara în care Parlamentul a votat declaraţia în care considera că premierul trebuie să meargă la Consiliul European de la Bruxelles, Ponta a răspuns: „Am ştiut. De asta am şi cărţile la mine. Nu ştiam prin ce metodă. Mă gândeam că o să dea la cineva din presa română”.

Premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat, conform revistei Nature, care susţine că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internaţională ar conţine texte copiate.

„Premierul Victor Ponta a fost acuzat că a copiat largi secţiuni ale tezei de doctorat în drept din 2003, fără a cita sursele bibliografice corespunzătoare. Dacă acuzaţiile se vor dovedi întemeiate, ar putea apărea presiuni publice pentru demisia lui Ponta, conform unor surse politice. În plus, acuzaţiile ridică noi dubii în legătură cu capacitatea Guvernului de combatere a corupţiei în învăţământul superior”, scrie revista Nature.

Nature a accesat documente prezentate de o persoană anonimă care arată că mai mult de jumătate din lucrarea de doctorat de 432 de pagini scrisă de Ponta, privind funcţionarea Curţii Penale Internaţionale, ar conţine texte copiate. În plus, teza a fost republicată drept carte, cu foarte mici modificări, în 2004, şi constituie baza unei alte cărţi, din 2010, privind responsabilitatea în dreptul internaţional umanitar.

„Părţi substanţiale ale textelor din cele trei lucrări par să fie identice sau aproape identice cu materiale scrise în limba română de specialiştii în drept Dumitru Diaconu şi Vasile Creţu. De asemenea, textul se aseamănă cu traduceri în română ale unei lucrări în engleză publicată de specialistul Ion Diaconu”, constată revista Nature.

„Indiciile privind plagiatul sunt mai mult decât evidente”, afirmă, pentru Nature, Marius Andruh, profesor la Universitatea din Bucureşti şi preşedintele Consiliului român pentru recunoaşterea diplomelor universitare.

Dacă acuzaţiile se vor dovedi reale, „în România şi în străinătate vor trebui organizate dezbateri serioase pentru evitarea unor astfel de situaţii”, consideră Andruh.

Conform Nature, Victor Ponta nu a răspuns solicitării revistei de a comenta acuzaţiile.

Materialul publicat de revista Nature, scris de Quirin Schiermeier, nu este însoţit de dovezi privind acuzaţia de plagiat. Începând din 1999, Quirin Schiermeier a scris pentru revista Nature articole ştiinţifice şi despre politicile aferente acestui domeniu existente în Germania, în alte state ale Uniunii Europene, în estul Europei şi în fostul spaţiu sovietic.

Nature a relatat şi despre acuzaţiile de plagiat la adresa fostului ministru al Educaţiei în Cabinetul Ponta, Ioan Mang. Aceeaşi revistă publica în ianuarie 2011 un interviu cu fostul ministru al Educaţiei în Cabinetul Emil Boc, Daniel Funeriu.

Preşedintele Traian Băsescu a făcut referiri ironice, în câteva rânduri, săptămâna trecută, în legătură cu calitatea de doctor în drept a premierului Victor Ponta. Băsescu l-a criticat pe premierul Victor Ponta că nu l-a anunţat, măcar telefonic, înainte de şedinţa de Guvern, despre mutarea ICR de sub coordonarea şefului statului, afirmând că aceasta denotă o lipsă de respect, şi adăugând: „Când eşti doctor în drept, eşti tare. Dottore!”.

Traian Băsescu a repetat de mai multe ori, într-o declaraţie de presă, că Victor Ponta are titlul de doctor în Drept, inclusiv în contextul în care sugera că acesta nu cunoaşte textele tratatelor europene, iar în final a spus că „acel puţin acid legat de doctor” a fost „un foarte mic drept la replică pentru toate atacurile”.

„Acel puţin acid legat de doctor, pentru că domnul prim-ministru Victor Ponta este un doctor făcut de domnnul Adrian Năstase, căruia nu-i putem contesta cunoştinţele în materie de drept internaţional… Deci, chiar puţinul acid este o foarte mică, un foarte mic drept la replică pentru toate atacurile pe care prim-ministrul le-a făcut de la momentul în care i-am pus mandatul în mână şi până astăzi”, a spus Traian Băsescu în finalul declaraţiei de marţi, de la Cotroceni.

Luni seară, premierul Victor Ponta spunea că este pregătit să se supună verificărilor oricărei instituţii în ceea ce priveşte acuzaţiile de plagiat în cazul tezei de doctorat şi a afirmat că este jenant să se insinueze că l-a plagiat pe profesorul care i-a scris chiar prefaţa lucrării.

El adăuga că acuzaţiile lansate prin intermediul revistei Nature, pentru care fostul ministru al Educaţiei şi actualul consilier prezidenial Daniel Funeriu acordă periodic interviuri, nu reprezintă o surpriză şi i-a transmis preşedintelui Traian Băsescu faptul că, în pofida acestor acuzaţii, tot el, ca prim-ministru, va reprezenta România la reuniunea Consiliului European.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...