Tarom: Consorţiul de intermediere a ofertei publice va discuta cu investitorii

Consorţiul de intermediere a ofertei publice a TAROM va discuta în perioada următoare cu potenţialii investitori, etapă necesară promovării tranzacţiei.
Economica.net - mar, 19 iun. 2012, 12:55
Tarom: Consorţiul de intermediere a ofertei publice va discuta cu investitorii

Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în cadrul procesului de privatizare a TAROM, decizie luată având în vedere angajamentele asumate de Guvern în faţa FMI, a fost selectat consultantul format din consorţiul format din societăţile de investiţii financiare Carpatica Invest – Swiss Capital, singurul care a depus ofertă în cadrul licitaţiei, scrie Agerpres.

În prezent, consorţiul de intermediere pregăteşte întâlnirile cu potenţialii investitori, etapă necesară promovării tranzacţiei.

Potrivit Memorandumului de înţelegere încheiat între Guvernul României şi Fondul Monetar Internaţional, TAROM trebuia să fie listată în luna mai a acestui an.

Comisia de privatizare a companiei TAROM a evaluat cele 20 de procente din companie ce vor fi listate la bursă la minimum 20 şi maximum 60 milioane euro.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...