Ponta va avea o nouă întâlnire cu preşedintele Băsescu pe tema Consiliului European

Premierul Victor Ponta a declarat marţi că va avea o nouă întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu pe tema Consiliului European şi a reafirmat că necesitatea participării sale la această reuniune este legată de probleme care se află pe agenda acesteia şi care sunt legate de activitatea Guvernului.
Economica.net - mar, 19 iun. 2012, 15:29
Ponta va avea o nouă întâlnire cu preşedintele Băsescu pe tema Consiliului European

„Nu am avut inima să-l sun pe domnul Băsescu, pentru că, probabil, i-aş fi spus nişte lucruri pe care n-ar fi trebuit să i le spun între primul-ministru şi preşedinte – ceva cu ‘dottore’. În mod sigur îmi va trece această mică supărare şi o să ne vedem. Pe 25 iunie avem CSAT, dar în mod sigur ne vedem mai devreme”, a declarat Victor Ponta la finalul reuniunii BPN al PSD.

Premierul a subliniat că doreşte să arate cu degetul „nu la propriu, ci la figurat” cine este vinovatul „pentru toate aceste atacuri murdare împotriva noii guvernări”.

„Şi acela este Traian Băsescu, cel care încă îşi foloseşte puterile sale oculte în instituţiile pe care încă le mai controlează, într-o bătălie nu de a recâştiga puterea, pentru că nu mai are cum, ci eventual de a se răzbuna pe noi, cei care am rezistat în toţi aceşti ani şi care am învins atât în ceea ce priveşte guvernarea, cât mai ales, ceea ce este cel mai important, în alegerile locale, în care o majoritate clară a românilor a votat pentru USL şi împotriva partidului domnului Băsescu. El este cel care încă pregăteşte şi încă aruncă pe piaţă dosare. Nu o să o mai luăm de la capăt să vedeţi cum şi-a trimis nişte consilieri pentru nişte obiective pe care nu le mai poate întoarce din drum. Ce o să reuşească cu acest atac împotriva mea? Să nu merg la Consiliul European?”, a spus premierul.

Potrivit acestuia, reuniunea Consiliului European din 28-29 iunie nu este o chestiune de ambiţie.

„O să merg la Consiliul European, nu este o chestiune de ambiţie între mine şi preşedinte, ci pentru că la Consiliul European se vor discuta şi se vor lua decizii referitoare la probleme care ţin exclusiv de Guvern – probleme de alocări bugetare la nivel european, de creştere economică, de soluţii sociale. Deci, aici este o chestiune de logică şi de subiecte care se vor discuta acolo. Crede Traian Băsescu că o să recâştige în simpatia populaţiei dacă ne atacă de fiecare dată cu tot felul de dosare? Nu cred că se va întâmpla lucrul acesta şi cred că oamenii care ne-au votat pe 10 iunie – şi care sper şi îmi doresc să fie alături de noi şi în alegerile parlamentare – aşteaptă soluţii economice, asigurarea de locuri de muncă şi să dăm o perspectivă pentru viitor. Adică exact ceea ce am încercat să fac ieri (n.r. – în Austria), când mi-am îndeplinit obligaţiile şi atribuţiile de prim-ministru, în timp ce preşedintele Traian Băsescu se ocupa cu denigrarea mea”, a afirmat premierul.

El a subliniat că, spre deosebire de şeful statului, „nu lucrează cu arme ascunse şi murdare”.

„Vreau să ştiţi foarte bine că, din punctul meu de vedere, tot acest sabotaj pe care Traian Băsescu îl face la adresa Guvernului este un sabotaj până la urmă la adresa tuturor romanilor, pentru că măsurile pe care le ia Guvernul pot să producă efecte pozitive sau negative asupra întregii ţări. Modelul acesta Traian Băsescu ‘distrugem tot, dacă nu sunt eu, să nu fie nici ceilalţi’, nu va funcţiona”, a spus preşedintele PSD.

Te-ar mai putea interesa și
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ar veni în această ţară, în pofida mandatului de arestare emis......
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul ...
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi ...
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...