De asemenea, potrivit comunicatului citat, ‘nu se are în vedere şi nu va fi promovată nicio acţiune de înstrăinare a unor active dedicate Sistemului Energetic Naţional’.
‘MECMA îşi exprimă convingerea că societatea EURO INSOL SPRL, administratorul judiciar al SC Hidroelectrica SA desemnat de către Tribunalul Bucureşti, va apăra interesele creditorilor şi ale acţionarilor companiei pe tot parcursul îndeplinirii mandatului său, la finalul căruia compania îşi va continua activitatea fără supravegherea autorităţii judecătoreşti’, se menţionează în comunicat.
Totodata, MECMA subliniază importanţa reorganizării cu succes, în cel mai scurt timp, a activităţii pentru plata datoriilor şi reinserţia societăţii în activitatea economică. Obiectivele urmărite vizează creşterea eficienţei energetice, valorificarea potenţialului hidroenergetic neamenajat şi atragerea capitalului privat în proiectele de dezvoltare şi retehnologizare, creşterea gradului de utilizare a potenţialului hidroenergetic al ţării prin realizarea de noi capacităţi de producţie de la 49% în 2005 la 62% la nivelul anului 2025. De asemenea, se va urmări diversificarea şi valorificarea serviciilor de sistem asigurate, aducerea capacităţilor de producţie în operare la nivelul performanţelor internaţionale şi creşterea siguranţei în funcţionare, mărirea siguranţei în exploatare a construcţiilor hidrotehnice, optimizarea funcţionării instalaţiilor energetice din patrimoniul societăţii, justificarea şi etapizarea lucrărilor de reparaţii, modernizare şi retehnologizare din cadrul amenajărilor hidroenergetice, analiza eficienţei noilor lucrări de investiţii pe baza indicatorilor tehnico-economici specifici şi implementarea managementului privat.
Tribunalul Bucureşti a admis miercuri cererea Hidroelectrica de a intra în insolvenţă.
Compania şi-a solicitat insolvenţa în data de 15 iunie 2012 iar potrivit preşedintelui Consiliului de Administraţie al societăţii, Remus Vulpescu, deschiderea procedurii de insolvenţă a Hidroelectrica nu urmăreşte falimentul sau naţionalizarea societăţii, ci reorganizarea unei companii care nu mai are lichidităţi.
Printre motivele care au generat această hotărâre se află scăderea cifrei de afaceri cu 10% ca urmare a secetei prelungite de la sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an şi pierderile înregistrate de companie. În plus, fluxurile de numerar s-au redus cu 27% în acest an iar datoriile cu termen scadent mai mare de 90 de zile au urcat la 470 milioane de lei. Pierderile financiare ale Hidroelectrica s-au majorat la 112 milioane de lei în primele cinci luni din acest an, faţă de 121 milioane de lei în 2011.
Acţionarii Hidroelectrica sunt statul român, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, care deţine 80,0561% din capital, şi Fondul Proprietatea.
Compania asigură o treime din totalul cantităţii de energie produsă în România.