Aerostar deschide o nouă fabrică

Compania specializată în fabricarea pieselor de schimb şi mentenanţa aeronavelor Aerostar Bacău (ARS) a început construcţia unei noi capacităţi de producţie, pentru care a programat investiţii de aproape 22 milioane lei, din care 8,7 milioane lei reprezintă o finanţare nerambursabilă.
Economica.net - joi, 21 iun. 2012, 09:02
Aerostar deschide o nouă fabrică

„Obiectivul proiectului este creşterea productivităţii Aerostar prin extinderea şi diversificarea producţiei, urmărind creşterea cifrei de afaceri, creşterea volumului producţiei la export, creşterea productivităţii muncii cu condiţia creării sau menţinerii locurilor de muncă”, se arată într-un comunicat al companiei transmis, joi, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Proiectul este cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi se va derula pe o perioadă de doi ani.

Aerostar a înregistrat în primul trimestru o cifră de afaceri în creştere cu 20%, la 37 milioane lei, şi un profit în urcare cu aproape 50%, la 4 milioane lei.

Compania are un capital social de 29,2 milioane lei, divizat în 117,1 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 0,25 lei.

Potrivit celor mai recente raportări, Iarom Bucureşti, fosta Centrală Naţională a Industriei Aeronautice din România, deţine 71,09% din acţiunile Aerostar, iar SIF Moldova (SIF2) are 12,45%.

Acţiunile Aerostar au crescut cu 0,2% în şedinţa bursieră de miercuri, la preţul de 1 leu. La această cotaţie, Aerostar are o capitalizare de 117,1 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
CFR: Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale Iaşi şi Braşov
Traficul feroviar se desfăşoară sâmbătă în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Braşov, din cauza ninsorilor abundente şi temperaturilor scăzute,......
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei anunțate de sindicate
Directorul general al Volkswagen, Thomas Schäfer, nu renunță la planul de a închide fabrici în Germania, în ciuda grevei ...
Volkswagen nu renunţă la planurile sale privind închiderile de fabrici în Germania, chiar dacă sindicatul a votat să ...
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Agenția Fitch a îmbunătățit ratingul Garanti Bank la „BB”, cu perspectivă stabilă
Fitch Ratings a revizuit în creştere ratingul pentru datoriile pe termen lung al băncii româneşti Garanti Bank S.A. ...
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Viktor Orban cere Occidentului să ia foarte în serios amenințările ruse
Premierul Viktor Orban, care a rămas apropiat de Kremlin în pofida războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a cerut ...