Reprezentanţii au deschis vineri trei noi capitole de negociere, privind transporturile, politica socială şi piaţa muncii şi controlul financiar, numărul capitolelor deschise ajungând astfel la 18 din totalul de 35.
Dintre aceste 18 capitole, zece au putut fi închise, Islanda îndeplinind deja o mare parte dintre regulile şi normele UE, în baza apartenenţei sale Spaţiul Economic European (EEE).
„În doar un an, este un rezultat impresionant”, a apreciat comisarul pentru Extindere Stefan Füle, la finalul unei reuniuni cu ministrul islandez de Externe Ossur Skarpheoinsson. Este „cea mai rapidă avansare” înregistrată de un stat candidat, de când UE şi-a consolidat regulile în vederea integrării în acest bloc, în 2006, în opinia sa.
La rândul său, Skarpheoinsson a apreciat că este necesară o abordare mai rapidă a unor probleme care contează, ca de exemplu pescuitul, „foarte importantă” pentru o „naţiune de pescari” ca Islanda.
„Islanda va fi pregătită să respecte rezultatul negocierilor”, a promis el. „Este necesar să se intre în negocieri”, chiar dacă „acest lucru va necesita timp”, a subliniat ministrul islandez de Externe.
„UE şi-a exprimat întotdeauna voinţa de a găsi soluţii pe măsură, adaptate intereselor specifice ale ţărilor candidate, fără să încalce principiile”, a adăugat Skarpheoinsson, exprimându-şi speranţa cu privire la găsirea unor „soluţii creative, inovatoare, dar nu derogări”.
Între Islanda şi UE există un contencios cu privire la gestionarea anumitor cote de pescuit, ca de exemplu de macrou, care tensionează relaţiile dintre ţările aflate la Marea Nordului de mai mult de doi ani. Pescuitul de balenă, interzis în UE, dar practicat de către Islanda, reprezintă de asemenea o problemă.