Alegerile locale vor fi reluate duminică în mai multe localităţi din ţară

Biroul Electoral Central (BEC) a decis reluarea, duminică, 24 iunie, a alegerilor în mai multe localităţi din judeţele Dâmboviţa, Teleorman, Arad, Călăraşi, Constanţa şi Maramureş.
Economica.net - sâm, 23 iun. 2012, 16:05
Alegerile locale vor fi reluate duminică în mai multe localităţi din ţară

Astfel, pentru funcţia de primar vor fi organizate alegeri în localităţile Moeciu (judeţul Dâmboviţa), Răsmireşti (judeţul Teleorman) şi Târnova (judeţul Arad), scrie Agerpres.

De asemenea, s-a mai decis repetarea alegerilor pentru funcţia de primar, dar şi pentru Consiliul Local în localităţile Curcani (judeţul Călăraşi) şi Mangalia (judeţul Constanţa).

În acelaşi timp, în circumscripţia Mireşu Mare din Maramureş se va organiza turul doi al alegerilor, fiind situaţie de balotaj, preciza Marian Muhuleţ, purtătorul de cuvânt al BEC, cu prilejul anunţării rezultatelor finale ale scrutinului din 10 iunie.

Decizia de reluare a alegerilor a fost luată în urma analizei reclamaţiilor venite din teritoriu, care au dus la concluzia că rezultatul alegerilor a fost viciat din diferite cauze în localităţile amintite.

„Dovezile depuse la dosar au fost din cele mai variate, dar toate duceau către ideea afectării rezultatului final al alegerilor. Reclamaţiile au pornit de la prelungirea votării peste ora 21,00, până la întocmirea greşită a unor procese verbale şi diferenţe foarte mici între candidaţi de primar, între două sau patru voturi. Oricum, documentaţiile vor fi afişate pe site-ul BEC integral, pentru că sunt informaţii publice”, amintea, la acel moment Marian Muhuleţ.

La alegerile din 10 iunie Uniunea Social Liberală (USL) a obţinut cele mai multe mandate pentru funcţia de primar la alegerile locale din 10 iunie – 1.322, adică 41,57% din voturi, fiind urmată de PDL cu 498 de mandate (15,66%) şi PSD cu 378 de mandate (11,88%), potrivit datelor finale după centralizarea proceselor verbale din toate cele 3.186 de circumscripţii electorale.

În ceea ce priveşte numărul voturilor valabil exprimate, USL a obţinut aici 3.565.148 voturi din totalul de 9.846.161 voturi, în timp ce PDL a primit 1.406.158 voturi şi Partidul Poporului – Dan Diaconescu are 845.492 voturi valabil exprimate.

Pentru şefia consiliilor judeţene, USL a primit 36 de mandate cu 87,8%, UDMR are două mandate cu 4,87%, Alianţa Electorală Populară Progresistă Europeană Liberală a obţinut un mandat – 2,43%, Mişcarea Creştin Liberală – un mandat, cu 2,43% şi PDL – un mandat, cu 2,43%.

În privinţa voturilor valabil exprimate pentru preşedinţii de consilii judeţene, USL a primit cele mai multe voturi – 4.497.823 din totalul de 9.023.518 (49,84%), urmată de PDL cu 1.346.767 – 14,92%, PP-DD cu 831.778 voturi – 9,21%.

La consiliile judeţene, USL a obţinut 723 mandate cu 54,03%, PDL are 212 mandate cu 15,84% şi PP-DD a obţinut 134 mandate cu 10,01%.

Cele mai multe voturi valabil exprimate la acest nivel a primit USL – 4.437.985 voturi din totalul de 8.910.442 (49,8%), PDL – 1.362.797 voturi (15,29%) şi PP-DD – 798.583 voturi (8,96%).

Te-ar mai putea interesa și
BMW își trimite mașinile de pe linia de asamblare să se descurce singure în fabrică – VIDEO
BMW își trimite mașinile de pe linia de asamblare să se descurce singure în fabrică – VIDEO
Grupul BMW a obținut certificarea CE pentru deplasarea autonomă a mașinilor în fabrici. La uzinele din Dingolfing și Leipzig modelele BMW și Mini părăsesc singure linia de asamblare....
Vicepreședintele Huawei Europa: Așteptăm o discuție transparentă și sinceră cu Guvernul român. Cu 1.500 de angajați, România este foarte importantă pentru noi
Vicepreședintele Huawei Europa: Așteptăm o discuție transparentă și sinceră cu Guvernul român. Cu 1.500 de angajați, ...
Huawei consideră că România este o țară foarte importantă și dorește să rămână un actor important pe piața locală ...
OMV Petrom vinde un teren în sectorul 1 al Capitalei firmei Optima Asset Management cu peste 2 milioane de euro
OMV Petrom vinde un teren în sectorul 1 al Capitalei firmei Optima Asset Management cu peste 2 milioane de euro
OMV Petrom vinde un teren de aproximativ 7.200 de metri pătraţi, aflat în sectorul 1 din Bucureşti, firmei Optima Asset ...
„Regele eolienelor” a vândut un parc fotovoltaic de 50 MW cu stocare către NEPI Rockastle, cel mai mare proprietar de malluri din România
„Regele eolienelor” a vândut un parc fotovoltaic de 50 MW cu stocare către NEPI Rockastle, cel mai mare proprietar ...
Grupul Monsson a transferat 100% din părțile sociale ale unui parc de 50MW în zona Chișineu-Criș din județul Arad. ...