Băsescu l-a avertizat pe Ponta despre consecinţele participării la Consiliul European fără mandat

Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis prim-ministrului Victor Ponta, miercuri, o scrisoare în care îi atrage atenţia că participarea la Consiliul European fără mandat din partea şefului statului echivalează juridic cu o însuşire a unei atribuţii constituţionale a preşedintelui.
Economica.net - Dum, 24 iun. 2012, 15:41
Băsescu l-a avertizat pe Ponta despre consecinţele participării la Consiliul European fără mandat

„Vă atrag atenţia asupra faptului că absenţa unei aprobări exprese din partea preşedintelui României cu privire la mandatul participării la reuniunea Consiliului European din 28-29 iunie 2012, coroborată cu lipsa delegării exprese a prim-ministrului în calitate de reprezentant al statului român va echivala din punct de vedere juridic cu o însuşire a unei atribuţii constituţionale a preşedintelui României de către prim-ministru”, se arată în scrisoarea trimisă de preşedinte, potrivit Antena 3.

Contactat de Mediafax, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, nu a dorit să comenteze subiectul legat de scrisoarea trimisă premierului, miercuri, de către preşedintele Traian Băsescu.

Într-o intervenţie telefonică la Antena 3, sâmbătă seară, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a spus că dacă preşedintele va da naştere unui moment penibil la Bruxelles, aceasta „ar însemna o tranşare a acestui scandal în România, fapt ce s-ar reduce printr-o discuţie despre suspendare”.

„Sper ca preşedintele să nu dea naştere unui moment penibil acolo, în cazul în care se va duce. Asta ar însemna o tranşare a acestui scandal în România, fapt ce s-ar reduce printr-o discuţie despre suspendare”, a atenţionat preşedintele PNL, Crin Antonescu, sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Preşedintele Băsescu şi premierul Ponta au discutat, săptămâna trecută, despre persoana care va reprezenta România la Consiliul European, fără a ajunge la o concluzie. Discuţiile dintre cei doi ar putea continua luni, zi în care sunt programate o şedinţă a CSAT şi depunerea jurământului de învestitură în funcţia de ministru al Culturii de către senatorul PNL Puiu Haşotti.

Marţi, premierul Victor Ponta a declarat că „nu a avut inima” să-l sune pe preşedintele Traian Băsescu în legătură cu reprezentarea României la Consiliul European, el precizând că întâlnirea cu şeful statului va avea loc totuşi înainte de 25 iunie, când este programată o şedinţă a CSAT.

Ministerul de Externe a transmis, miercuri, la Comisia Europeană componenţa delegaţiei României pentru reuniunea Consiliului European de la finele lunii iunie, care îi include pe primul-ministru Victor Ponta ca şef al delegaţiei, ministrul Afacerilor Externe şi ministrul Afacerilor Europene, nu şi pe preşedintele Traian Băsescu, a anunţat anterior premierul Victor Ponta.

Guvernul a precizat că lista delegaţiei României la Consiliul European din 28-29 iunie a fost transmisă Secretariatului General al Consiliului, Comisiei Europene şi Serviciului European de Acţiune Externă. Lista a mai fost transmisă atât tuturor statelor membre UE, cât şi Croaţiei, stat care a semnat Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană.

Preşedinţia a trimis Ministerului Afacerilor Externe, încă de marţi, o listă cu componenţa delegaţiei României pentru reuniunea Consiliului European din 28-29 iunie, iar în aceasta, ca şef al delegaţiei, era menţionat preşedintele Traian Băsescu, a declarat joi, pentru mediafax, purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea.

Te-ar mai putea interesa și
Companiile de distribuție a energiei electrice Rețele Electrice Muntenia, Moldova și Banat fuzionează sub numele Rețele Electrice România
Companiile de distribuție a energiei electrice Rețele Electrice Muntenia, Moldova și Banat fuzionează sub numele Rețele ...
Companiile de distribuţie a energiei electrice Reţele Electrice Muntenia, Reţele Electrice Dobrogea şi Reţele Electrice Banat, parte a grupului PPC în România, fuzionează sub numele Reţele......
Datoria guvernamentală a crescut la 54,4% din PIB, în septembrie
Datoria guvernamentală a crescut la 54,4% din PIB, în septembrie
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în septembrie 2024, până la 916,758 miliarde lei, de ...
Criză Georgia – Emisarul Uniunii Europene: Îngheţarea negocierilor cu UE de către guvernul de la Tbilisi nu reprezintă voinţa poporului
Criză Georgia – Emisarul Uniunii Europene: Îngheţarea negocierilor cu UE de către guvernul de la Tbilisi nu reprezintă ...
Ambasadorul Uniunii Europene în Georgia, Pawel Herczynski, a deplâns vineri decizia luată cu o zi în urmă de guvernul ...
Turcia este din nou în recesiune din cauza dobânzilor mari
Turcia este din nou în recesiune din cauza dobânzilor mari
Economia Turciei a înregistrat o contracţie de 0,2% în trimestrul al treilea comparativ cu trimestrul precedent, acesta ...