Cipru cere în mod oficial ajutorul UE

Autorităţile cipriote au anunţat luni că vor solicita asistenţă financiară de la fondurile europene (Fondul European de Stabilitate Financiară, EFSF, şi succesorul său Mecanismul European de Stabilitate, MES) pentru a reduce expunerea pe Grecia a sectorului financiar cipriot, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 25 iun. 2012, 16:52
Cipru cere în mod oficial ajutorul UE

‘Obiectivul acestei cereri de asistenţă este ţinerea sub control a riscurilor cu care se confruntă economia cipriotă, în special a celor care provin de pe urma efectelor negative din sectorul financiar, ca urmarea expunerii sale pe economia Greciei’, se arată într-un comunicat al guvernului cipriot.

Grecia, Irlanda şi Portugalia beneficiază deja de sprijinul Uniunii Europene, iar Spania a cerut şi ea luni asistenţa Eurogrupului pentru sectorul său bancar.

Cipru, una din cele mai mici economii din zona euro, nu mai poate să se finanţeze de un an de pe pieţele financiare din cauza expunerii excesive a băncilor sale la criza din Grecia.

Moody’s Investors Service a retrogradat recent ratingurile principalelor trei bănci din Cipru (Bank of Cyprus, Hellenic Bank Public şi Cyprus Popular Bank), prezente şi pe piaţa din România, din cauza expunerii deosebite pe Grecia. De asemenea, Fitch Ratings a retrogradat luni Ciprul în categoria ‘junk’ (nerecomandat pentru investiţii).

Te-ar mai putea interesa și
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ca acesta să preia conducerea PNL, arătând, însă, că "decizia va fi......
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...