Propunerile radicale care prevăd transformarea uniunilor fiscale, bancare şi economice într-un sistem politic federal urmează să fie discutate în cursul summitului UE programat să se desfăşoare joi şi vineri la Bruxelles.
Proiectul de şapte pagini, obţinut de ziarul The Guardian, a fost elaborat de preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, de Mario Draghi, preşedintele BCE, de Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, şi de şeful Eurogrup, Jean-Claude Juncker.
Documentul stipulează constituirea unei noi uniuni bancare la nivel european în care BCE să aibă rol de supraveghere, precum şi crearea unor fonduri comune care să fie puse la dispoziţia băncilor pentru remedierea crizelor.
În plus, Mecanismul European de Stabilitate (MES) ar putea fi utilizat ca instrument fiscal în cadrul uniunii bancare, deschizând calea recapitalizării băncilor care au probleme.