Pentru unii e cel mai mare succes din cariera „managerului de criză” Angela Merkel. Pentru alţii e o lovitură împotriva Constituţiei. Economiştii tind să nu exagereze în aprecieri, însă noul Pact Fiscal este criticat, pe alocuri.
Angela Merkel este de părere că, la baza declinului economic stau datoriile anumitor state europene. Pactul Fiscal, menit să asigure mai multă disciplină bugetară, ar trebui să împiedice apariţia unei viitoare crize de proporţii. Acceptarea propunerii cancelarului german a fost salutată la sfârşitul anului trecut, când 25 din cele 27 de state membre au votat în favoarea Pactului. Europenii au simţit nevoia să le demonstreze pieţelor financiare agitate că se poate şi altfel. Dar „pe pieţele financiare, credibilitatea Pactului este aproape nulă”, a afirmat de curând Ulrich Kater – economist-şef al Deka-Bank. În sectorul fiscal, percepţia asupra noului design al cooperării la nivel european nu coincide cu cea a liderilor politici, susţine Kater, citat de Deutsche Welle.
Într-adevăr, Pactul conţine reguli mai severe decît aşa-numitele criterii de convergenţă, menţionate în Tratatul de la Maastricht – document în baza căruia a fost creată uniunea monetară. „Avantajul noului acord european a fost că putem vorbi şi despre altceva decât despre eurobonduri (euroobligaţiuni)”, crede Clemens Fuest – profesor la Universitatea Oxford şi consilier în Ministerul Federal al Finanţelor.
Wolfgang Franz, preşedinte al Centrului pentru cercetarea economiei europene (ZEW), este de părere că Pactul Fiscal are şi aspecte pozitive, cum ar fi mecanismul de sancţionare. Cu ajutorul acestuia, Comisia Europeană va putea înainta propuneri privind tragerea la răspundere a statelor care şi-au depăşit deficitul bugetar. „Astfel, măcar creşte probabilitatea de a aplica sancţiuni”, spune Franz.
Chiar dacă, până acum, criteriile Tratatului de la Maastricht au fost încălcate de 88 de ori, nicio ţară nu a suportat consecinţele. Germania nu poate arăta cu degetul pe nimeni, mai ales în condiţiile în care se numără printre primele state care au încălcat prevederile Tratatului privind controlul deficitului bugetar.
„Calmantul pentru germani”
La ce-ar folosi nişte reguli stricte, dacă de cele lejere nu s-a ţinut seama? Hans-Werner Sinn, preşedintele Institutului „ifo” din München, consideră că „Pactul Fiscal e numai un calmant pentru nemţii care cred că Guvernul de la Berlin va deschide larg portofelul”. În opinia sa, nici noul mecanism de sancţionare nu este convingător. Specialistul nu-şi poate imagina că cineva îşi va permite să pedepsească o ţară ca Franţa, de exemplu. „E numai praf în ochi!”, conchide Sinn.
După ce s-a opus puţin la început, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy a transformat Pactul Fiscal într-un proiect germano-francez. După victoria socialistului Francois Hollande, la începutul lunii mai, la urechile cancelarului Angela Merkel au ajuns alte tonuri dinspre Paris. Chiar dacă, acum, Hollande nu-şi mai doreşte neapărat o renegociere a Pactului, noul preşedinte pledează pentru extinderea acordului cu componente privind stimularea creşterii economice – lucru care se va întâmpla la apropiatul summit UE.
Este deja depăşit un Pact care nici măcar n-a intrat în vigoare? Clemens Fuest: „Trebuie numai să răsfoiţi un ziar italian sau francez ca să vă daţi seama că, în principiu, Pactul Fiscal este considerat de prisos şi că este perceput ca o unealtă de şantaj”.
Astfel, majoritatea irlandezilor a votat în favoarea Pactului, dar numai de frică să nu piardă fondurile de lungă durată din cadrul mecanismului european de salvare. Guvernul de la Berlin a avut grijă ca din fondurile ESM (mecanismul european de salvare) să fie sprijinite numai ţările care aprobă noul Pact Fiscal. „Poate ar trebui să ne gândim ce şanse sunt ca o regulă să fie respectată dacă respectiva regulă a apărut prin şantaj”, afirmă Fuest.