Pierderea din derivate a JPMorgan Chase s-ar putea ridica la 9 miliarde dolari

Pierderea JPMorgan Chase cauzată de tranzacţii cu instrumente derivate efectuate de biroul de investiţii de la Londra ar putea totaliza 9 miliarde de dolari, potrivit informaţiilor obţinute de New York Times, care au cauzat deprecierea acţiunilor băncii cu 5% pe pieţele europene.
Economica.net - joi, 28 iun. 2012, 11:39
Pierderea din derivate a JPMorgan Chase s-ar putea ridica la 9 miliarde dolari

Acţiunile JPMorgan s-au depreciat joi la Frankfurt la 35 dolari, după ce au închis miercuri la New York la 36,78 dolari, potrivit Bloomberg.

Directorul general al băncii americane, Jamie Dimon, a anunţat în luna mai că banca a pierdut peste 2 miliarde de dolari pe piaţa derivatelor de credit, la care s-ar fi putut adăuga încă un miliard de dolari.

Dimon, 56 de ani, a precizat că JPMorgan nu se va grăbi să lichideze poziţiile asumate pe piaţă de biroul de investiţii de la Londra, chiar dacă mişcările nefavorabile din piaţă aveau să producă pierderi mai mari pe termen scurt.

Pierderile au crescut însă în ultimele săptămâni, odată ce JPmorgan a început să închidă tranzacţiile respective, au declarat pentru New York Times foşti traderi şi directori ai băncii.

Banca a închis deja mai mult de jumătate din poziţiile biroului de investiţii.

„Am intrat în zona speculaţiilor referitoare la ordinul de mărime al pierderilor. Pierderea finală va fi echilibrată parţial de mai multe măsuri, inclusiv de un câştig prin reajustarea valorii estimative a datoriilor şi profituri din vânzarea unor titluri de trezorerie. Totuşi, cu cât va fi mai mare pierderea din derivate, cu atât va fi mai dificil să i se reducă impactul”, comentează pentru Bloomberg un analist londonez de la Mediobanca.

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu: I-am cerut secretarului general al NATO să sprijine suplimentarea şi întărirea prezenţei aliate în România
Ciolacu: I-am cerut secretarului general al NATO să sprijine suplimentarea şi întărirea prezenţei aliate în România
Premierul Marcel Ciolacu a informat, luni, că i-a solicitat secretarului general al NATO, Mark Rutte, să sprijine suplimentarea şi întărirea prezenţei militare aliate în România, ca un demers......
Suedia și Finlanda își sfătuiesc cetățenii să se pregătească pentru un posibil război
Suedia și Finlanda își sfătuiesc cetățenii să se pregătească pentru un posibil război
Suedia a început luni să le trimită locuitorilor săi aproximativ cinci milioane de broşuri, îndemnându-i să se pregătească ...
Ministerul Finanţelor a respins toate ofertele băncilor pentru emisiunea de obligaţiuni de stat pe 30 de luni, prin care voia să împrumute 700 mil.lei
Ministerul Finanţelor a respins toate ofertele băncilor pentru emisiunea de obligaţiuni de stat pe 30 de luni, prin care ...
Ministerul Finanţelor (MF) a respins, luni, toate ofertele băncilor primite în cadrul licitaţiei pentru o emisiune de ...
Ciucă – Întâlnire la Viena cu cancelarul Nehammer. Aderarea României la Schengen – principalul subiect de discuţie
Ciucă – Întâlnire la Viena cu cancelarul Nehammer. Aderarea României la Schengen – principalul subiect de ...
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, preşedinte al Senatului, s-a întâlnit, luni, la Viena, cu cancelarul austriac, Karl Nehammer, ...