Jumătate din reactoarele nucleare sunt periculoase şi trebuie desfiinţate. Cine spune asta

Parlamentari japonezi care au studiat pericolul reprezentat de cele 50 de reactoare nucleare din arhipelag au ajuns la concluzia că 24 dintre ele trebuie să fie desfiinţate cât mai rapid, deoarece se află deasupra unor falii sau prezintă alte riscuri importante, relatează AFP.
Economica.net - vin, 29 iun. 2012, 07:04
Jumătate din reactoarele nucleare sunt periculoase şi trebuie desfiinţate. Cine spune asta

Potrivit grupului parlamentar „Genpatsu zero” („Zero centrale nucleare”), din care fac parte deputaţi şi senatori din cadrul mai multor partide de orientări diferite, aproximativ jumătate dintre reactoarele din arhipelag sunt atât de vulnerabile încât necesită să fie oprite definitiv şi demolate.

Între cele 24 de reactoare figurează şi două unităţi (5 şi 6) considerate ca potenţial exploatabile în viitor ale centralei nucleare avariate Fukushima Daiichi, dar şi toate cele patru reactoarea ale instalaţiei vecine, de la Fukushima Daini, două complexe atomice afectate de cutremurul urmat de un tsunami pe 11 martie 2011 şi aflate în voia replicilor seismice.

Parlamentarii care se opun energiei nucleare vizează, de asemenea, cele şapte reactoare ale centralei Kashiwazaki-kariwa, exploatate de compania Tokyo Electric Power (TEPCO) care deservesc capitala japoneză. Această instalaţie a fost pusă în dificultate de un cutremur care a avut loc în 2007 la Niigata, activitatea seismică din regiune producând, de aemenea, îngrijorare.

Centrala de la Hamaoka (centru) a suscitat, de asemenea, temeri puternice, fostul premier japonez Naoto Kan dispunând ca cele două reactoare ale acesteia să fie oprite la câteva săptămâni după accidentul de la Fukushima, din cauza probabilităţii ridicate de producere a unui seism cu magnitudinea 8 în următorii 30 de ani în această regiune, aflată la aproximativ 100 de kilometri de zona industrială Nagoya şi la aproximativ 200 de kilometri de Tokyo.

Restul de 26 de reactoare nucleare au fost clasificate ca periculoase în funcţie de vârstă, tipul tehnologiei utilizate, natura terenului pe care sunt construite, mijloacele de intervenţie în caz de seism de care dispun şi populaţia din vecinătate.

A rezultat că cele mai periculoase sunt unităţile 1 şi 2 ale centralei din Ohi (sau Oi), situate lângă unităţile 3 şi 4, a căror repunere în funcţiune tocmai a fost dispusă de către Guvern, măsură care urmează să fie pusă efectiv în aplicare la sfârşitul acestei săptămâni sau începutul săptămânii viitoare, în pofida unor avertizări din partea seismologilor, şi a faptului că lucrările de consolidare împotriva seismelor şi mareelor nu vor fi finalizate în următorii trei ani.

În prezent, 48 din cele 50 de reactoare nucleare din arhipelag sunt oprite fie din cauza cutremurelor, fie din cauza lucrărilor de întreţinere prelungite în vederea implementării unor măsuri suplimentare de precauţie, hotărâte în urma accidentului nuclear de la Fukushima.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...