Ponta, mulţumit de acordul privind pactul de creştere şi nediminuarea fondurilor pentru România

Primul-ministru Victor Ponta s-a declarat vineri mulţumit de existenţa unui acord în Consiliul European pentru pactul de creştere, precum şi pentru faptul că României nu îi vor fi diminuate alocările de fonduri europene în exerciţiul financiar următor.
Economica.net - vin, 29 iun. 2012, 08:30
Ponta, mulţumit de acordul privind pactul de creştere şi nediminuarea fondurilor pentru România

„Sunt foarte bucuros pentru România. Aflăm faptul că există un consens şi un acord pentru pactul de creştere. Era absolut necesar ca o ţară ca România, care a aplicat toate măsurile de austeritate şi care se încadrează în tot ceea ce a negociat cu instituţiile financiare internaţionale, să aibă un semnal la nivel european că există soluţii de creştere economică şi creare de locuri de muncă.

De asemenea, pentru România este important că şi în ceea ce priveşte fondurile europene se păstrează alocările de până acum”, a afirmat Ponta la sosirea sa la Consiliul European, reunit în cea de-a doua zi de desfăşurare.

Te-ar mai putea interesa și
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele 12 luni, în timp ce 44,8% consideră că aceasta va rămâne neschimbată,......
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Antreprenorul China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) a început lucrările de așternere a stratului de ...
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International ...