Adunarea Creditorilor societăţii TRD Tnuva România Dairies, compania care operează fabrica de lactate de la Popeşti Leordeni a israelienilor de la Tnuva, a decis scoaterea la vânzare în bloc a unităţii de producţie prin licitaţie publică deschisă, a declarat pentru ECONOMICA.NET Roberto Mitruţă, asociat coordonator Capital Insol, administratorul judiciar al TRD. Preţul de pornire se ridică la 16,4 milioane de euro , fără TVA. Unitatea a fost evaluată la aproximativ 13,2 milioane de euro. „Azi vom publica deciziile Adunării Creditorilor în Buletinul Procedurilor de insolvenţă, urmând să realizăm anunţul la licitaţie şi caietele de sarcini. Nu s-a stabilit încă data licitaţie, dar am intrat în linie dreaptă cu vânzarea fabricii Tnuva”, ne-a mai declarat Mitroi.
Dotările fabricii
Fabrica Tnuva de la Popeşti Leordeni include corpuri de clădiri cu o arie desfăşurată de peste 15.760 de mp, construcţii speciale, printre care o staţie de epurare şi o platformă tancuri lapte, cu o arie de peste 1.000 de mp, un teren intravilan de peste 127.500 de mp, din care peste 112.000 de mp sunt liberi. De asemenea, unitatea este dotată cu echipamente pentru prepararea laptelui, a iaurtului, a smântânei, a brânzei cottage precum şi mai multe linii de amblare.
Cine vrea să cmpere fabrica Tnuva
Chiar dacă de abia ieri s-a decis suma de la care va porni licitaţia pentru fabrica Tnuva, mai mulţi agenţi economici şi-au manifestat interesul pentru unitatea din Popeşti Leordeni. Momentan, nimic cert însă. „În cele 6 luni de la deschiderea procedurii de insolvenţă au fost mai multe expresii de interes, dar nimic cert. Există însă o scrisoare de intenţia din partea unui producător din România”, a mai declarat pentru ECONOMICA.NET Roberto Mitruţă.
Bani insuficienţi
Suma de la care va pleca licitaţia deschisă în cazul unităţii Tnuva de la Popeşti Leordeni este mai mică faţă de valoarea totală a datoriilor acumulate de TRD Tnuva România Dairies la diverşi creditori. Astfel, potrivit unui raport preliminar al administratorului judiciar, creditorii au de recuperat în jur de 94,4 milioane de euro. ECONOMICA.NET a scris în detaliu despre situaţia acestor creditori, cel mai probabil o parte dintre aceştia nu îşi vor mai recupera niciodată banii.