Ponta se va adresa marţi Parlamentului, în sesiune extraordinară

Premierul Victor Ponta va adresa, marţi, plenului reunit al Parlamentului, în cadrul unei sesiuni extraordinare, mesajul său privind discuţiile care au avut loc la Consiliul European de la Bruxelles, potrivit unor surse politice.
Economica.net - vin, 29 iun. 2012, 09:57
Ponta se va adresa marţi Parlamentului, în sesiune extraordinară

Potrivit surselor menţionate, în acest moment USL lucrează la cererea de convocare a celor două Camere pentru marţi, astfel încât premierul Victor Ponta să se adreseze Parlamentului pentru a informa asupra discuţiilor care au avut loc la Consiliul European de la Bruxelles.

Aceleaşi surse au precizat că USL a depus deja la conducerea celor două Camere cererea de convocare a unei sesiuni extrordinare a Parlamentului.

Te-ar mai putea interesa și
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
43% dintre companiile germane active în România estimează degradarea mediului economic în următoarele 12 luni
Aproximativ 43% dintre companiile germane din România estimează o înrăutăţire a situaţiei economice în următoarele 12 luni, în timp ce 44,8% consideră că aceasta va rămâne neschimbată,......
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise ...
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Antreprenorul China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) a început lucrările de așternere a stratului de ...
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International ...