Silaghi verifică luni stadiul lucrărilor la autostrada Bucureşti – Constanţa

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi, va verifica luni stadiul lucrărilor pentru autostrada Bucureşti - Constanţa (A2), au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii instituţiei.
Economica.net - vin, 29 iun. 2012, 11:35
Silaghi verifică luni stadiul lucrărilor la autostrada Bucureşti - Constanţa

Autostrada Soarelui este realizată pe tronsonul Bucureşti – Cernavodă. Lucrările pentru finalizarea autostrăzii au fost împărţite în două sectoare, respectiv Cernavodă – Medgidia şi Medgidia – Constanţa, şi sunt realizate de consorţiul Astaldi – Max Boegl.

Silaghi a inspectat joi stadiul realizării Bucureşti – Ploieşti (A3), anunţând că termenul de deschidere a circulaţiei este amânat din nou, pentru 1 august.

Premierul Victor Ponta i-a solicitat miercuri ministrului Transporturilor să inspecteze lucrările la cele două autostrăzi, iar firmelor care au depăşit termenele de execuţie să le aplice „fără milă” sancţiuni.

Ultimul termen anunţat pentru deschiderea circulaţiei pe A2 şi A3, data de 30 iunie, a fost depăşit în ambele cazuri.

 

Citeste si: Guvernul USL şi construcţia de autostrăzi: un start ratat

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile de gaze naturale ale Germaniei au scăzut cu 11% în 2024
Importurile germane de gaze au scăzut anul trecut cu 11%, comparativ cu 2023, cel mai mare furnizor fiind Norvegia, în timp ce exporturile s-au înjumătăţit, arată datele publicate miercuri de......
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important este că nu se va produce
Anthony Blinken: Ideea exprimată de Trump în legătură cu Groenlanda evident că nu este bună, dar poate chiar mai important ...
Secretarul de stat american Antony Blinken a respins miercuri ideea anexării Groenlandei, evocată de preşedintele ales ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – raport BCE
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte din venituri, pentru a-și reface avuția – ...
Gospodăriile din zona euro vor continua să economisească o mare parte a veniturilor lor, refăcând avuţia pierdută ...
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă altceva după 35 de ani
Elena Lasconi: Indiferent de data alegerilor, politicieni vechi nu vor putea să evite inevitabilul. Românii așteaptă ...
Preşedintele USR, Elena Lasconi, consideră că, indiferent de data alegerilor prezidenţiale, politicienii de la putere ...