The Economist: Ponta şi Băsescu par să fi uitat de ce au protestat românii în ger

Liderii politici de la Bucureşti par să fi uitat deja de ce mii de oameni au protestat în ger, la începutul anului. Aşa se încheie un comentariu despre disputa Băsescu-Ponta pe marginea reprezentării României la Consiliul European, scris de publicaţia The Economist.
Economica.net - sâm, 30 iun. 2012, 10:39
The Economist: Ponta şi Băsescu par să fi uitat de ce au protestat românii în ger

Lupta dintre Ponta şi Băsescu a monopolizat dezbaterea publică, văd jurnaliştii de la The Economist. Dincolo de faptul că aceste dispute sunt neimportante în contextul problemelor reale ale românilor, jurnaliştii de la The Economist surprind o evidenţă: de ce este atât de important cine reprezintă România la Consiliul European? Din punctul de vedere al Bruxellesului, nu contează prea mult dacă este preşedintele sau prim-ministrul, România nu influenţează deciziile Consiliului.

 

O nouă perioadă de instabilitate politică este ultimul lucru de care românii au nevoie acum. România a schimbat de două ori guvernul anul acesta. Mii de persoane ieşiseră pe străzi în ianuarie pentru a protesta faţă de măsurile de austeritate şi a denunţa nivelul de trai, spun jurnaliştii de la The Economist.

„Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta se atacă reciproc fără reţineri. Totul a început în urmă cu o lună, când ambii lideri au anunţat intenţia de a participa la summitul Consiliului European”, notează revista financiară într-un material intitulat „Victor Ponta, în război”, reamintind că, ulterior, premierul român a continuat disputele, sugerând iniţierea procedurii de suspendare a preşedintelui Băsescu.

„Lupta dintre principalii lideri politici ai României a monopolizat dezbaterea publică; probleme importante ale României la Consiliul European – precum accesul la fonduri structurale şi aderarea la Schengen – nu mai sunt subiecte de dezbatere publică. Chiar şi ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a fost incapabil să prezinte agenda oficială a ţării pentru summitul european. Întrebat de presa din România care este poziţia Bucureştiului la summitul de la Bruxelles, purtătorul său de cuvânt a declarat că domnul Marga nu a avut timp să proceseze informaţiile”, explică The Economist.

„De ce este atât de important cine reprezintă România la Consiliul European? Din punctul de vedere al Bruxellesului, nu contează prea mult dacă este preşedintele sau prim-ministrul, dat fiind că ţara nu are o mare influenţă asupra deciziilor Consiliului European„, subliniază revista financiară.

Blogul The Economist reaminteşte că Victor Ponta a fost acuzat recent de revista Nature că a plagiat părţi ale tezei de doctorat, premierul român respingând acuzaţiile şi afirmând că în spatele scandalului este Traian Băsescu.

Într-un interviu acordat The Economist, Ponta a recunoscut că România se confruntă în prezent cu o criză de credibilitate pe plan internaţional. Iar conform The Economist, disputele la nivel înalt nu ajută în niciun fel la rezolvarea acestei situaţii. Ponta crede că disputele se vor încheia abia după scrutinul parlamentar din toamnă, când România ar putea schimba din nou guvernul.

„Între timp, cum afectează această criză România? Leul a scăzut aproape la un nivel-record în raport cu euro. Disputele politice pot influenţa şi şansele României de a deveni membră a Spaţiului Schengen anul acesta. Liderii politici de la Bucureşti par să fi uitat deja de ce mii de persoane au protestat în frig la începutul acestui an„, conchid jurnaliştii de la The Economist.

Citeşte aici integral comentariul din The Economist.

Te-ar mai putea interesa și
Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava: Am votat pentru siguranţă şi prosperitate
Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava: Am votat pentru siguranţă şi prosperitate
Preşedintele filialei judeţene Suceava a Partidului Naţional Liberal (PNL), Gheorghe Flutur, a declarat, duminică, la ieşirea de la urne, că a votat pentru "siguranţă şi prosperitate"....
Biden: Acordul COP29 este istoric, iar progresele SUA în domeniul energiei curate nu se vor opri
Biden: Acordul COP29 este istoric, iar progresele SUA în domeniul energiei curate nu se vor opri
Preşedintele în exerciţiu al SUA, Joe Biden, a numit "un alt rezultat istoric" acordul COP29 pentru finanţarea eforturilor ...
Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume
Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţă "pentru o Românie puternică ...
Ilie Bolojan: Am votat pentru o Românie modernă şi europeană
Ilie Bolojan: Am votat pentru o Românie modernă şi europeană
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a declarat duminică, la secţia de votare de la Colegiul Naţional ...