Blaga: Cerem demisia premierului Victor Ponta

Candidatul la funcţia de preşedinte al PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la Convenţia Naţională, că democrat-liberalii îi cer demisia premierului Victor Ponta, invocând situaţia plagiatului care ar fi fost comis de acesta.
Economica.net - sâm, 30 iun. 2012, 14:20
Blaga: Cerem demisia premierului Victor Ponta

„Ne aflăm într-un moment în care construcţia democratică a societăţii româneşti se află într-un mare pericol, într-un moment în care libertatea prezentă şi şansele viitoare ale românilor sunt din nou ameninţate de presiunile şi demagogia stângii socialiste”, a declarat Blaga.

El a susţinut că actualii guvernanţi sunt la putere de câteva luni şi „tot ce vedem este imaturitate şi amatorism, confuzie şi discurs populist, minciuni, corupţie, plagiat”.

„Decontul demagogiei şi ineficienţei USL se va vedea în curând, mai curând decât îşi închipuie vârfurile USL”, a adăugat Blaga.

El a mai apreciat că nu a fost luată nicio decizie cu adevărat importantă pentru dezvoltarea economiei ţării, dar că, în schimb, Victor Ponta şi guvernul USL „nu scapă nicio ocazie pentru a discredita statul de drept”.

„Nu s-a mai văzut încă un prim-ministru şi un guvern care să trateze iresponsabil instituţiile fundamentale ale statului atunci când deciziile lor nu le convin. Nu s-a mai văzut un prim-ministru care să atace o hotărare a Curţii Constituţionale atunci când nu-i convine. Spune că este politizată Curtea Constituţională; dar nu a fost politizată atunci când a luat decizii favorabile USL, când era în opoziţie? Amintesc doar de comasarea alegerilor; salutau cu mare plăcere decizia CC, iar noi nu am contestat-o. Uitaţi la ce practici apelează USL pentru a-şi salva preşedintele de furt, de plagiat. (…) Şi ce s-a gândit domnul Ponta în situaţia asta? Să inventeze un nou Grăjdan. Şi îl cheamă Pop (…). Pentru toate astea, noi astăzi îi cerem demisia domnului prim-ministru Victor Ponta”, a spus Blaga.

Vasile Blaga a mai spus, în intervenţia sa în faţa delegaţilor la Convenţia Naţională, că l-a durut fiecare plecare a unui membru PDL şi a apreciat că aceştia nu sunt foarte fericiţi acolo unde au plecat. În opinia sa, învingători sunt doar care luptă în orice condiţii pentru principiile şi angajamentele pe care şi le-au luat.

Pe de altă parte, Vasile Blaga i-a mulţumit lui Emil Boc pentru că a condus guvernul într-o perioadă de criză, forte dificilă şi că a luat decizii în interes naţional.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...