Fostul ministru de Interne a fost ales secretar al partidului în cadrul congresului de dumincă, înlocuindu-l pe Umberto Bossi.
Bossi, care a condus în anii ’80 mişcarea din care a rezultat în final Partidul Liga Nordului, este acuzat de corupţie şi s-a retras din funcţie în aprilie. Partidul de extremă dreaptă, care până în noiembrie a făcut parte din coaliţia de guvernare alături de Poporul Libertăţii al lui Silvio Berlusconi (PdL), a scăzut în sondajele de opinie de la izbucnirea scandalului.
„Voi munci pentru unificare”, a declarat Maroni. „Suntem dispuşi să renunţăm la funcţiile (de putere) din Roma. Bossi îmi este ca un frate, dar acum suntem într-o altă etapă”, a adăugat el.
Maroni, al cărui partid se opune ferm Guvernului de urgenţă al lui Mario Monti, format din tehnocraţi, a declarat că Uniunea Europeană ar trebui să îşi schimbe strategia de combatere a crizei sau ar fi „mai bine să renunţe la euro”.