Băncile care trebuie să-şi explice deciziile de a acorda credite partidelor sunt ATEbank, Piraeus, Eurobank, Marfin şi Attica Bank, potrivit cotidianului Kathimerini.
Ancheta trebuie să descopere dacă a fost încălcată legislaţia la acordarea de împrumuturi bancare partidelor. Creditele au fost garantate doar cu fondurile pe care formaţiunile politice urmau să le primească de la stat.
Partidele din Grecia au primit fonduri publice de circa 550 de milioane de euro în ultimul deceniu.
În pofida înrăutăţirii situaţiei economice, partidele au primit anul trecut de la stat 54 de milioane de euro, comparativ cu 48 de milioane de euro în 2010.
PASOK şi Noua Democraţie au împreună datorii de circa 250 de milioane de euro, chiar dacă au beneficiat cel mai mult de fonduri de la stat, notează Kathimerini.
Cele două formaţiuni politice istorice au reuşit să formeze guvernul, împreună cu un al treilea partid, Stânga Democratică, după ce au obţinut majoritatea parlamentară la noile alegeri anticipate din iunie. Victoria forţelor care susţin respectarea angajamentelor asumate de statul elen pentru ajutorul extern a calmat parţial aşteptările analiştilor ca Grecia să părăsească zona euro.