Amenzile pentru încălcarea legislaţiei bursiere cresc de până la 10 ori, până la 500.000 de lei

Amenzile maxime pentru încălcarea legislaţiei bursiere cresc de până la de zece ori în cazul persoanelor fizice, astfel că sancţiunea poate ajunge la 500.000 lei, iar în cazul companiilor penalităţile merg până la 10% din cifra de afaceri, potrivit unor modificări aduse legislaţiei pieţei de capital
Economica.net - mie, 04 iul. 2012, 04:56
Amenzile pentru încălcarea legislaţiei bursiere cresc de până la 10 ori, până la 500.000 de lei

Modificările sunt prevăzute într-o ordonanţă de guvern aprobată de Guvern miercurea trecută şi publicată sâmbătă în Monitorul Oficial. Prevederile intră în vigoare la zece zile de la data publicării actului normativ în Monitorul Oficial.

Cele mai mari amenzi aplicabile persoanelor fizice vor fi plătite de către acţionarii care nu fac oferte de preluare după ce au depăşit pragul de 33% din titlurile unei societăţi listate.

Sancţiunea poate fi avertisment sau amendă de la 1.000 – 25.000 lei la trecerea a 30 de zile de la expirarea termenului în care trebuia lansată oferta. Amenda creşte de la 25.001 lei la 50.000 lei dacă oferta nu este iniţiată în luna următoare, iar după scurgerea a mai mult de două luni intră în palierul 50.001 lei-500.000 de lei.

Firmele vor fi sancţionate cu avertisment sau amendă de până la 1% din cifra de afaceri din anul anterior dacă depăşesc cu o lună termenul limită pentru lansarea a ofertei.

Amenda va creşte până la 5% din cifra de afaceri la scurgerea a două luni de la data limită, iar dacă nici după cele 60 de zile nu este iniţiată oferta, sancţiunea poate ajunge până la 10% din cifra de afaceri.

Potrivit prevederilor încă în vigoare, Comisia poate aplica amenzi cuprinse între 500 şi 50.000 de lei persoanelor fizice, în timp ce pentru firme sancţiunile sunt între 0,5% şi 5% din capitalul social.

Noile sancţiuni sunt graduale şi în cazul altor contravenţii. Pentru persoanele fizice amenzile sunt cuprinse între 1.000 lei şi 100.000 de lei. Pentru abateri mai puţin grave, Comisia poate transmite doar un avertisment.

Pentru realizarea unor tranzacţii pe baza de informaţii privilegiate CNVM va avea posibilitatea să aplice amenzi care pot fi între jumătate şi totalitatea valorii tranzacţiei realizate.

Dacă persoana cu acces la informaţii privilegiate a transmis acele informaţii altei persoane, însă nu a fost realizată nicio tranzacţie, amendă va fi cuprinsă între 10.000 lei şi 100.000 lei.

În cazul sancţionării unei firme nou-înfiinţate, care nu a înregistrat cifră de afaceri în anul anterior sancţionării, sau în cazul persoanei juridice a cărei cifră de afaceri nu este accesibilă, CNVM poate aplica amenzi cuprinse între 5.000 de lei şi 2,5 milioane lei.

Ordonanţa de guvern prevede şi noi modalităţi de stabilire a preţului din oferta de preluare, în cazul în care nu poate fi determinat prin metoda celei mai mari cotaţii plătite de ofertant sau de persoanele cu care acesta acţionează în mod concertat în ultimele 12 luni anterior depunerii documentaţiei de ofertă.

Astfel, dacă acest criteriu nu va putea fi utilizat, preţul va fi determinat de un evaluator independent prin alegerea celui mai mare preţ obţinut prin alte şase metode de evaluare, faţă de trei criterii în prezent.

Evaluatorul va trebui să calculeze preţul mediu ponderat de tranzacţionare aferent ultimelor 12 luni anterioare datei de depunere la CNVM a documentaţiei de ofertă şi cel din ultimele 12 luni anterioare datei la care a fost depăşită participaţia de 33% din drepturile de vot.

De asemenea, se poate utiliza valoarea unitară a activului net al societăţii conform ultimei situaţii financiare auditate anterioare depunerii documentaţiei de ofertă, dar şi conform ultimei situaţii financiare auditate anterioare datei la care a fost depăşit pragul de 33%.

Alte două elemente care pot fi luate în calcul de evaluator sunt cel mai mare preţ plătit de ofertant sau de persoanele cu care acţionează în mod concertat în ultimele 12 luni anterioare datei la care s-a depăşit pragul de deţinere şi valoarea acţiunilor rezultate dintr-o expertiză efectuată în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare.

În prezent, sunt utilizate trei metode, respectiv preţul mediu ponderat de tranzacţionare aferent ultimelor 12 luni anterioare derulării ofertei, valoarea activului net al societăţii conform ultimei situaţii financiare auditate şi valoarea acţiunilor rezultate dintr-o expertiză în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare.

Totodată, firmele vor fi obligate să publice pe site-ul propriu cu minim 30 de zile înainte de AGA, faţă de 5 zile în prezent, documentele sau informaţiile vizând problemele înscrise pe ordinea de zi.

Ordonanţa cuprinde şi unele prevederi pentru fondurile de investiţii şi administratorii fondurilor. Una dintre cele mai importante este posibilitatea pentru societăţile de administrare a investiţiilor (SAI) de a administra fonduri deschise din alte state membre UE, în baza paşaportului european.

Societatea va putea presta aceleaşi servicii pentru care a primit autorizaţie de la CNVM, fie prin înfiinţarea unei sucursale, fie în mod direct, în temeiul liberei circulaţii a serviciilor, pe baza transmiterii autorităţii pieţei de capital locale a unei notificări, însoţită de o serie de documente relevante.

De asemenea, este introdusă posibilitatea realizării de fuziuni naţionale sau transfrontaliere între fonduri, iar obligaţia de autorizare a operaţiunii va reveni CNVM dacă fondul absorbit este din România.

Te-ar mai putea interesa și
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 de cetăţeni, adică 23,29% din numărul celor înscrişi în listele......
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Preşedintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a salutat duminică acordul la care au ajuns ţările reprezentate ...
Hyundai intră în segmentul SUV-urilor electrice cu trei rânduri de scaune cu Ioniq 9
Hyundai intră în segmentul SUV-urilor electrice cu trei rânduri de scaune cu Ioniq 9
Hyundai Ioniq 9 este primul SUV electric cu trei rânduri de scaune al companiei din Coreea și vizează un segment aflat ...