Un Boeing 737 va fi transformat în cafenea lângă autostrada Bucureşti-Ploieşti

Compania Alinso Group, care a dezvoltat parcul logistic Ploieşti West Park, va transforma un avion Boeing în cafenea.
Andrada Ghira - mie, 04 iul. 2012, 11:44
Un Boeing 737 va fi transformat în cafenea lângă autostrada Bucureşti-Ploieşti

Aeronava Boeing 737-200 de 37 de metri, cumpărată în urma unei licitaţii şi care este transportată astăzi de la Bacău la Ploieşti va fi transformată în cafenea. În plus, pe lângă cafeneaua-avion, va fi amenajat şi un restaurant, o benzinărie şi spaţii de birouri. Cafeneaua-avion va fi accesibilă din autostrada A3 Bucureşti-Ploieşti. 

„În momentul de faţă ne aflăm în faza de design a interiorului, exteriorului şi a zonelor ce vor fi amenajate în jurul acestuia. Vrem să creăm o zonă specială, cu birouri, un restaurant şi o staţie de alimentare. Încă se lucrează la ideea, dar estimăm că până la sfârşitul acestui an poiectul va fi finalizat”, au declarat pentru ECONOMICA.NET, reprezentanţii companiei.

Avionul a fost cumpărat la începutul lunii martie de Rodica Elena Petre, sora omului de afaceri Petrică Uşurelu, scrie Adevărul. Avionul a fost abandonat de un nigerian şi scos la licitaţie de DGFP Bacău. La a doua licitaţie Boeingul s-a vândut cu 354.000 lei, cu TVA inclus.

Proiectul Ploieşti West Park se întinde pe o suprafaţă de 250 de hectare, iar pe o treime au fost dezvoltate spaţii logistice. Printre companiile care au închiriat spaţii de depozitare se numără Unilever, Lufkin Industries Inc, The Toro company, OTZ Logistics, British American Tobacco, Honeywell, Schlumberger, Halliburton, Lubbers şi Odfjell Well Services.

Te-ar mai putea interesa și
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele 11 luni din acest an, potrivit calculelor Economica.net pe baza datelor de......
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ...
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după ...
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...