Pierderile la Bursă s-au triplat după anunţul privind suspendarea lui Băsescu

Ordinul de mărime al scăderilor indicilor Bursei de Valori Bucureşti (BVB) s-a schimbatîntr-o oră de la dublu la triplu faţă de cel de la ora 14.45, din cauza anunţului privind suspendarea preşedintelui României. Cel mai greu suferă indicele celor mai importante 10 acţiuni (cu excepţia SIF-urilor). Acţiunile BVB pierd aproape 7%, Fondul Proprietatea -4,27%, SNP -3,27%. Unii investitori se refugiază în Transgaz (+0,93%)
Adrian N. Ionescu - mie, 04 iul. 2012, 12:05
Pierderile la Bursă s-au triplat după anunţul privind suspendarea lui Băsescu

Tulburările politice din România au amplificat de câteva ori tendinţa negativă a pieţei, deja influenţată de corecţiile de pe pieţele europene.

În vreme ce indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) scădeau în proporţii apropiate de, sau peste 2%, în Europa doar un indice spaniol pierde 1%, la ora 14.45, toţi ceilalţi sufereau corecţii de doar zecimi de procent, fireşti după mai multe zile de creştere, potrivit analiştilor.

La noi, cele mai tranzacţionate acţiuni suferă pierderi mai mari decât mediile ponderate ale indicilor.

Suspendarea preşedintelui României încurajează scăderile şi descurajează prezenţa investitorilor străini. Este un factor de multiplicare a tendinţei europene de scădere, firească după mai multe zile de creştere“, a declarat Valerian Ionescu, şeful brokerilor de piaţă de capital de la BCR.

Clienţii BCR sunt mai ales investitori instituţionali (fonduri de investiţii).

Veştile proaste de pe pieţele emergente  amplifică şi mai mult coeficientul de risc deja mare care li se atribuie. Clienţii ne întreabă, de pildă, dacă nu vor urma şi în România decizii extreme precum naţionalizările de fonduri de pensii sau subordonarea Băncii Naţionale de către Guvern“, completează brokerul de la BCR.

Indicii BVB tocmai se aflau într-o perioadă de recuperare a pierderilor de dimineaţă, când a survenit ştirea suspendării preşedintelui Traian Băsescu. După aceea, pierderile indicilor s-au dublat.

Cea mai mare pierdere, de 2,8%, o suferea, la ora 14.45, cel mai  nervos indicele  al bursei, BET Fi, care face media ponderată a preţurilor Societăţilor de Investiţii Financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea (FP). Acesta din urmă scădea cu 3,45%.

Analiştii se uită mai ales la indicele BET Fi, care  face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea (FP) şi este cel mai analizat de la BVB, pentru că acţiunile sale sunt cele mai căutate de investitorii străini.

Din această cauză, indicele BET FI mai are şi reputaţia că anticipează comportamentul restului acţiunilor la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Cel mai puţin (-1,39%) suferea indicele energetic, BET NG, unde Creşterile marginale ale Transgaz (TGN, +0,52%) şi Rompetrol Well Services (PTR, +1,6%) nu au avut forţa de a compnesa scăderea cu peste 3% a acţiunilor OMV Petrom (SNP).

Băncile scădeau cu 2,54% (Banca Transilvania, TLV) şi 2,13% (BRD).

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...