Contribuţia obligatorie pentru sănătate: 5,5% asigurat, 5,2% angajator, 5,5% din alte surse

Cotele procentuale de contribuţie pentru sănătate prevăzute în noul proiect al Legii sănătăţii sunt de 5,5 pentru asigurat, 5,2 pentru angajator şi 5,5 pentru asiguraţii a căror contribuţie este plătită din alte surse.
Economica.net - mie, 04 iul. 2012, 13:38
Contribuţia obligatorie pentru sănătate: 5,5% asigurat, 5,2% angajator, 5,5% din alte surse

Fondul naţional de asigurări obligatorii de sănătate este un fond special care se constituie şi se utilizează potrivit legii, fiind gestionat în mod autonom şi transparent de către Autoritatea Naţională de Reglementare a Asigurărilor Obligatorii de Sănătate (ANRAOS), arată proiectul Legii sănătăţii, supus marţi în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

Potrivit proiectului, cotele procentuale de contribuţie sunt 5,5 la sută pentru asigurat; 5,2 pentru angajator (valoarea acestei contribuţii nu poate fi mai mică decât 5,2 la sută aplicată la un salariu de mediu brut pe ţară, lunar, pentru fiecare angajat). De asemenea, pentru asiguraţii cu plata contribuţiei din alte surse valoarea contribuţiei va fi de 5,5 la sută, proiectul precizează faptul că valoarea acestei contribuţii nu poate fi mai mică decât 5,5 la sută aplicată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar.

În plus, contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote procentuale, care se aplică la veniturile din salarii sau asimilate salariilor, precum şi orice alte venituri realizate din desfăşurarea unei activităţi dependente.

Totodată, contribuţiile se aplică asupra veniturilor persoanelor care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit şi veniturilor din silvicultură, indemnizaţiilor de şomaj; pensiilor care depăşesc suma de 740 de lei, pentru cuantumul ce depăşeşte această sumă, cât şi veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din dividende şi dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit, numai în cazul în care nu realizează venituri.

Proiectul legii stabileşte cum va fi plătită contribuţia lunară a categoriilor de persoane asigurate, pentru care plata se face din alte surse şi de către cine.

Astfel, pentru co-asiguraţi, respectiv soţul, soţia sau părinţii fără venituri proprii, aflaţi în întreţinerea unei persoane asigurate, aşa cum sunt definiţi în Legea 571/2006 cu modificările şi completările ulterioare sunt mai multe situaţii. În situaţia în care venitul impozabil lunar al persoanei asigurate depăşeşte dublul salariului minim brut pe ţară, persoana asigurată va plăti contribuţia de asigurări obligatorii de sănătate în cota corespunzătoare pentru asigurat, aplicată la salariul minim brut pe ţară, lunar, pentru fiecare persoană coasigurată.

În situaţia în care venitul impozabil al persoanei asigurate este sub cel menţionat, contribuţia de asigurări obligatorii de sănătate în cota corespunzătoare pentru asigurat, aplicată la salariul minim brut pe ţară, lunar, se plăteşte din bugetul de stat.

Tot în obligaţia bugetului de stat va fi plata contribuţiei de asigurări obligatorii de sănătate pentru persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse, cu excepţia celor obţinute în baza Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare; pentru persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, prin Legea 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraţilor care au fost înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice în perioada anilor 1945 – 1989, cu modificările ulterioare, prin Ordonanţa Guvernului 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele prevăzute în Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi care nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste legi.

Tot bugetul de stat va suporta plata contribuţiei la asigurările obligatorii de sănătate pentru persoanele care se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale; pentru persoanele care se află în concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de doi ani şi în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea de către copil a vârstei de trei ani sau se află în concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului cu handicap cu vârsta cuprinsă între trei şi şapte ani.

Totodată, bugetul va suprota şi pentru persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv, precum şi cele care se află în executarea măsurilor prevăzute la articolele 105, 113 şi 114 din Codul penal, respectiv cele care se află în perioada de amânare sau întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au alte venituri; pentru străinii aflaţi în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum şi cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii şi sunt cazaţi în centrele special amenajate potrivit legii; pentru persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare, bugetul de stat are obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări obligatorii de sănătate în cota corespunzătoare pentru asigurat, aplicată la salariul minim brut pe ţară, lunar.

În plus, pentru pensionarii cu venituri din pensii mai mici de 740 lei, bugetul de stat are obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări obligatorii de sănătate, în cota corespunzătoare pentru asigurat.

De asemenea, din bugetul de stat va fi plătită contribuţia pentru pensionarii cu venituri din pensii mai mari de 740 lei, în cota corespunzătoare pentru asigurat, aferentă sumei de 740 lei. Alte categorii pentru care asigurarea obligatorie de sănătate va fi plătită de la bugetul de stat este reprezentată de cetăţenii români, care sunt victime ale traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni, dacă nu au venituri.

Pentru persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj, obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări obligatorii de sănătate revine bugetului asigurărilor de şomaj.

Totodată, pentru persoanele care nu realizează venituri impozabile, cele care beneficiază de venitul minim garantat şi pentru persoanele care sunt asistate social, plata contribuţiei de asigurări obligatorii de sănătate va fi suportată din bugetul administraţiei publice locale.

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...