„Acţiunile Bulgariei, nu doar ale actualului Guvern, ci şi ale celui precedent, vor fi evaluate pozitiv”, a apreciat Anastasov pentru BGNES, referindu-se la al cincilea raport anual al CE cu privire la progresele înregistrate de Bulgaria în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Control (MCV).
El a adăugat totuşi că Sofia ar trebui să se orienteze spre negocieri cu Bruxelles-ul în vederea obţinerii unei încetări a acestor rapoarte anuale MCV.
„Atunci când a fost introdus acest mecanism pentru Bulgaria şi România, în 2007, nu s-a prevăzut un termen-limită. Pentru mine este important să ştiu cât va dura. Nu este posibil ca noi şi noi condiţii să fie impuse tot timpul. Acest lucru poate dura la nesfârşit”, a subliniat Anastasov, care este totodată preşedintele Comisiei parlamentare pentru Afaceri Interne.
MCV a fost introdus de CE pentru Bulgaria şi România în vederea monitorizării progreselor de după aderarea la Uniunea Europeană (UE), în domenii cu probleme ca cele ale corupţiei, crimei organizate, sistemului judiciar şi al aplicării legii.