Paşapoartele ar putea fi eliberate şi în alte localităţi decât cele reşedinţă de judeţ

Paşapoartele simple electronice vor putea fi eliberate şi în alte localităţi decât cele reşedinţă de judeţ, pentru a se evita deplasarea cetăţenilor în acest scop pe distanţe relativ mari, uneori de mai multe ori, prevede un proiect de hotărâre de guvern lansat în dezbatere publică, joi, de MAI.
Economica.net - joi, 05 iul. 2012, 13:15
Paşapoartele ar putea fi eliberate şi în alte localităţi decât cele reşedinţă de judeţ

Cererile pentru paşapoarte se vor depune, astfel, la punctele mobile care vor funcţiona în respectivele localităţi şi care vor putea şi să elibereze documentele solicitate.

Fiecare punct mobil va fi înfiinţat prin ordin al prefectului, cu avizul Direcţiei Generale de Paşapoarte, potrivit proiectului.

„Soluţia identificată presupune asigurarea unui complet mobil de preluare a datelor solicitanţilor de paşapoarte şi a condiţiilor de spaţiu şi iluminare în locaţia unde se va realiza primirea cererilor. Completul mobil de preluare a datelor include un echipament de tip laptop, cititor de amprente, aparat foto şi accesorii preluare imagine (lămpi foto, umbrelă reflectorizantă, suport, ecran fundal), pad pentru preluarea semnăturii şi scanner documente. Pe echipamentul mobil va rula un modul offline de preluare a datelor minimale ale solicitanţilor, dezvoltat în cadrul aplicaţiei, ce nu necesită conectarea de la distanţă la Sistemul Informatic de Evidenţă a Paşapoartelor Simple (IDIS) şi asigură salvarea locală a datelor înregistrate. Totodată, modulul realizează şi criptarea datelor astfel încât acestea să nu poată fi copiate pe suport extern şi utilizate în alte scopuri. Aceste date vor putea fi încărcate în IDIS numai de pe echipamentul pe care au fost preluate, prin conectarea acestuia în reţeaua locală a serviciului public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple; după încărcare, datele personale sunt şterse automat de pe echipamentul mobil, cu respectarea prevederilor legale şi politicii de securitate definite şi implementate la nivelul Direcţiei Generale de Paşapoarte”, se arată în expunerea de motive a proiectului Ministerului Administraţiei Publice şi Internelor (MAI).

Pentru a veni în sprijinul solicitanţilor de paşapoarte, au fost dispuse măsurile necesare pentru înfiinţarea şi testarea unor puncte de lucru mobile pilot, sens în care, în perioada 9 mai 2011- 8 mai 2012 au fost puse în funcţiune 17 astfel de puncte, acest fapt dovedindu-se o soluţie optimă pentru a răspunde nevoilor cetăţenilor. Până la 8 mai 2012, prin intermediul acestor puncte de lucru au fost preluate 5.371 de cereri pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice, se precizează în expunerea de motive.

Totodată, până la 8 mai 2012, nu mai puţin 39 de prefecturi judeţene şi-au exprimat interesul pentru înfiinţarea unui număr de 51 puncte de lucru mobile pentru preluarea cererilor de eliberare a paşaportului simplu electronic în alte localităţi decât cele în care serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple îşi are sediul.

Înfiinţarea punctelor de lucru mobile nu presupune costuri suplimentare, acestea fiind asigurate atât din punct de vedere al echipamentelor necesare cât şi al resurselor umane de către serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple judeţean, se mai arată în expunerea de motive.

Te-ar mai putea interesa și
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un comunicat de presă în care cere apăsat tuturor partidelor pro-ccodentale......
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Grupul aeronautic european Airbus a anunţat luni a doua tranşă a programului de răscumpărare de acţiuni, transmite ...
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendum București. Peste 60% dintre votanți au răspuns „Da” la toate întrebările adresate
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei ...
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, ...