Veste proastă pentru fumători. Guvenul ar putea dubla taxa pe viciu la tutun

Guvernul intenţionează, prin proiectul de lege a sănătăţii, să dubleze taxa pe viciu la tutun, de la 10 la 20 de euro/1.000 de ţigări, măsură care va duce la scumpirea cu aproximativ 2 lei a pachetului de ţigări, respectiv o creştere cu 15-20% a preţurilor, potrivit reprezentanţilor industriei.
Economica.net - joi, 05 iul. 2012, 13:22
Veste proastă pentru fumători. Guvenul ar putea dubla taxa pe viciu la tutun

Pentru combaterea consumului excesiv de produse din tutun şi băuturi alcoolice, precum şi pentru finanţarea cheltuielilor de sănătate, se instituie „unele contribuţii”, care vor fi venituri proprii ale Ministerului Sănătăţii, se spune în proiect.

Astfel, firmele care produc sau importă produse din tutun vor contribui, pentru ţigarete şi ţigări de foi, cu suma de 20 euro/1.000 de bucăţi.

„Este vorba de o dublare a taxei de sănătate la 20 de euro/1.000 de ţigarete. Taxa a fost introdusă în mai 2006. Era o taxă fixă foarte mare. La vremea respectivă, noi apreciam nivelul contrabandei în România între 5% şi 8%, iar după această taxă aproape că s-a dublat”, au declarat agenţiei MEDIAFAX un oficial al unui mare producător de ţigări.

El estimează că impactul în preţuri al dublării taxei va fi o scumpire cu aproximativ 2 lei a pachetului de ţigări. Preţurile ţigaretelor sunt, în magazine, între 10,5 lei şi 13,5 lei, astfel că o majorare de 2 lei reprezintă o scumpire cu 15% – 20%. Ţigările din categoria celor mai bine vândute costă 12,5 lei.

„N-a mai fost niciodată o creştere atât de mare a preţului ţigărilor”, au adăugat sursele citate.

Reprezentanţii celor trei mari producători de ţigarete de pe piaţa românească, British American Tobacco, Philip Morris şi JTI, se vor întâlni vineri dimineaţă la Ministerul Finanţelor Publice cu oficiali ai instituţiei, pe care vor încerca să îi convingă să renunţe la creşterea taxei pe viciu.

Contrabanda cu ţigarete s-a menţinut relativ constantă în primele cinci luni ale anului, ajungând în luna mai la 13,3%, faţă de 13,4% în martie şi 13% în ianuarie, potrivit unui studiu al companiei Novel Research.

În ultimii doi ani contrabanda a scăzut de la peste 36% la circa 13%.

„Am făcut o simulare şi, dacă ajunge contrabanda la 36%, aşa cum a fost în 2010, la nivelul de azi al taxelor, vorbim de 1,7 miliarde de euro pe care bugetul de stat îi va pierde într-un an”, a mai spus reprezentantul producătorului de ţigarete.

Te-ar mai putea interesa și
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunța la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunța la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va monitoriza eficienţa cheltuielilor guvernamentale, a criticat luni......
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Airbus lansează a doua tranșă a programului de răscumpărare de acțiuni
Grupul aeronautic european Airbus a anunţat luni a doua tranşă a programului de răscumpărare de acţiuni, transmite ...