Finlanda va negocia cu Spania garanţii pentru participarea la susţinerea băncilor iberice

Finlanda va negocia cu Spania, de săptămâna viitoare, garanţiile pe care le solicită pentru participarea la planul de susţinere a băncilor iberice, relatează AFP.
Economica.net - joi, 05 iul. 2012, 14:50
Finlanda va negocia cu Spania garanţii pentru participarea la susţinerea băncilor iberice

„Negocierile referitoare la garanţiile cerute de Finlanda în cadrul planului de salvare a băncilor spaniole vor începe săptămâna viitoare”, după reuniunea Eurogroup din 9 iulie, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului.

Ministrul finlandez de Finanţe, Jutta Urpilainen, a declarat în iunie că ţara sa va cere participaţii la băncile spaniole viabile, în schimbul participării la susţinerea acestora şi că băncile prea slabe trebuie închise.

Oficiali spanioli au declarat miercuri că se află în negocieri cu Comisia Europeană legate de detaliile planului de salvare.

Autorităţile de la Madrid speră să fie în măsură să prezinte suma necesară pentru susţinerea băncilor la reuniunea Eurogroup de luni.

În iunie, miniştrii de Finanţe din zona euro au aprobat un ajutor de până la 100 de miliarde de euro pentru băncile din Spania.

Urpilainen a recunoscut într-un interviu acordat publicaţiei Helsingin Sanomat apărut joi că Finlanda, una dintre puţinele ţări din zona euro care mai beneficiază de rating triplu A, va adopta o poziţie fermă faţă de ajutoarele financiare.

„Suntem constructivi şi vrem să rezolvăm criza, dar nu în orice condiţii”, a spus ea.

Autorităţile de la Helsinki şi-au exprimat reticenţa de a permite Mecanismului European de Stabilitate (MES) să cumpere obligaţiuni pe piaţa secundară, ca parte a acordului încheiat săptămâna trecută la summitul de la Bruxelles.

Anul trecut, autorităţile finlandeze au obţinut, în cadrul celui de-al doilea program de ajutor pentru Grecia, dreptul de a încheia un acord bilateral cu Atena, care îi garantează recuperarea sumelor avansate.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...