El a asigurat că România va respecta standardele europene ale unui stat de drept, precum şi toate deciziile Curţii Constituţionale din perioada următoare, pe care le va pune imediat în aplicare.
Ponta a asigurat din nou că România îşi va îndeplini şi obligaţiile din acordul cu FMI şi din Mecanismul de Cooperare şi Verificare în Justiţie.
„Dincolo de criza politică şi de conflictul dintre preşedinţie şi Parlament, rămânem o ţară stabilă”, a spus Ponta.
El a precizat că susţine această declaraţie în urma discuţiilor avute cu parteneri internaţionali, îngrijoraţi de situaţia politică dfin România, şi a anunţat că săptămâna viitoare va pleca la Bruxelles pentru a garanta oficialilor Comisiei Europene şi Parlamentului European că România este un stat de drept, cu justiţie independentă, şi îşi va asuma orice evaluare în care eventual se va considera că anumite măsuri nu respectă standardele europene, pentru a le îndrepta.
Premierul a precizat totodată că vineri după-amiază se va afla în Parlament.
Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului se reunesc, vineri, începând cu ora 12.30, pentru a analiza avizul Curţii Constituţionale privind cererea Parlamentului de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.
Conducerea celor două Camere urmează să ia act de avizul consultativ al Curţii Constituţionale, aşteptat la ora 12.00.
Demersul Parlamentului pruivind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu poate continua, chiar şi în cazul unui aviz negativ din partea CC, în condiţiile în care preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a precizat că avizul judecătorilor este „pur consultativ”.
Plenul reunit al Parlamentului a votat, joi, ca avizul consultativ al Curţii Constituţionale privind cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu să fie transmis Parlamentului până vineri, la ora 12.00.
Şedinţa Curţii Constituţionale nu este publică.
Solicitarea USL privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu a fost citită joi în plenul Parlamentului. Preşedintele Băsescu a fost prezent la şedinţa Camerelor, susţinându-şi punctul de vedere, el urmând să revină în plen vineri, la dezbaterile asupra cererii de suspendare.
Propunerea privind termenul până la care Curtea Constituţională să dea avizul pe cererea de suspendare a fost votată de plenul reunit cu 221 de voturi „pentru” şi 8 abţineri.
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, joi, că şedinţa plenului reunit pentru dezbaterea şi votul asupra cerererii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu va avea loc, vineri, la ora 17.00, „cu tot cu avizul” CC.
„Nu e vorba în vreun fel din partea noastră de a constrânge sau de a impune CC. Aşa este prevederea legală ca noi să cerem un termen. Curtea Constituţională, care cunoaşte Regulamentul, a luat act de acest lucru şi în mod absolut normal şi-a fixat această şedinţă mâine la ora 9.00, ceea ce înseamnă în timp util. Sunt convins că toate aceste proceduri vor fi parcurse şi de către noi, după cum aţi văzut şi de către Curte, în modul cel mai legal şi mai constituţional. La orele 17,00 mâine (vineri – nr), sperăm cu avizul Curţii cu tot, să vă putem oferi şedinţa cu dezbateri”, a arătat preşedintele Senatului.