„Am avut azi o nouă discuţie cu ministrul de Finanţe şi luni dimineaţă vom prezenta împreună ceea ce noi propunem pentru perioada imediat următoare, deci după 1 august ca măsuri care ţin şi de rectificarea bugetară, dar şi de noi măsuri de încurajare a creării locurilor de muncă şi a creşterii economice”, a susţinut Ponta, la România TV. El a dat şi un exemplu de astfel de măsură. „Sperăm ca o măsură, cea referitoare la plata TVA la facturi totale de până la 500.000 euro să se poată face doar la încasare cu condiţia ca aceste plăţi să se facă prin bancă, nu cash, pentru că altfel, dacă se fac cash, de fapt încurajăm piaţa neagră”, a explicat premierul.