Scandalul LIBOR: Băncile asociate cu manipularea dobânzilor ar putea plăti amenzi de 22 mld. dolari

Cele 12 bănci globale asociate în mod public scandalului privind manipularea indicilor de dobândă ar putea plăti amenzi şi despăgiburi de până la 22 de miliarde de dolari, către autorităţi, investitori şi alte instituţii de credit, potrivit unei analize a Morgan Stanley, preluată de Financial Times.
Economica.net - vin, 13 iul. 2012, 09:51
Scandalul LIBOR: Băncile asociate cu manipularea dobânzilor ar putea plăti amenzi de 22 mld. dolari

Raportul, descris chiar de autorii lui drept „simplist”, pleacă de la prezumpţia că 11 instituţii financiare internaţionale vor fi sancţionate, asemenea Barclays, cu câte o amendă echivalentă cu 456 milioane de dolari.

Barclays a fost sancţionată de către autorităţile din Marea Britanie şi Statele Unite cu o amendă de 290 milioane lire sterline (456 milioane de dolari) pentru manipularea indicelui LIBOR (London Interbank Offered Rate), în funcţie de care se calculează dobânzile unor active de credit în valoare de 360.000 miliarde de dolari, de la derivate financiare complexe la împrumuturi către companii şi credite ipotecare.

Calculul exclude potenţialele sancţiuni care ar putea rezulta din investigaţiile autorităţilor pentru concurenţă din Statele Unite şi Uniunea Europeană, care ar putea rezulta în noi amenzi substanţiale.

Comisia Europeană verifică dacă băncile au participat la activităţi de tip cartel pentru manipularea indicelui LIBOR, precum şi a EURIBOR şi TIBOR, alte măsurători similare pentru dobânzi în diverse valute. CE poate pedepsi companiile vinovate de implicarea în astfel de activităţi cu amenzi de până la 10% din cifra de afaceri din cel mai recent an fiscal încheiat.

Analiza Morgan Stanley este cea mai detaliată până în prezent privind potenţialele consecinţe ale scandalului internaţional legat de manipularea dobânzilor de pe piaţa interbancară.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...