Bursa a crescut uşor, contrar evoluţiei pieţelor externe

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,59%, contrar evoluţiei burselor vest-europene, însă într-o piaţă în care apatia specifică perioadei de vară a continuat să se reflecte în volumele reduse de tranzacţionare.
Economica.net - lun, 16 iul. 2012, 15:19
Bursa a crescut uşor, contrar evoluţiei pieţelor externe

Piaţa a urmat în primele minute linia burselor vest-europene şi a scăzut cu 0,46%. După ora 11:00, cotaţiile celor mai multe acţiuni de la BVB au revenit pe creştere uşoară, odată cu întoarcerea pieţelor vest-europene spre nivelurile de vineri.

Deşi bursele mature s-au întors rapid pe scădere, piaţa de la Bucureşti a rămas uşor pe verde, în linie cu majoritatea burselor din Europe Centrală şi de Est, iar volumele de tranzacţionare au continuat să fie reduse.
„Cred că în piaţă sunt câţiva investitori mari care acumulează acţiuni doar la anumite companii, însă în rest volumele sunt destul de reduse. Chiar dacă bursa locală pare uşor decorelată de ceea ce se întâmplă pe pieţele externe, cred că în continuare suntem la valori atractive şi ar exista motive pentru unele aprecieri. Totul depinde de mişcările importante pe care politicienii sau băncile centrale le vor lua atât în Europa, cât şi în SUA în viitorul apropiat”, a declarat pentru MEDIAFAX şeful departamentului de tranzacţionare la Alpha Finance, Gabriel Necula.
El crede că rulajele vor continua până spre finalul lunii august, când se termină perioada vacanţei de vară.

„Pe plan local nu cred că putem asista prea curând la evenimente care pot schimba ceva din starea actuală. Cred că s-a intrat în acea perioadă de vară şi abia spre sfârşitul lunii august vom vedea o creştere a volumelor de tranzacţionare. Pe termen scurt o calmare a tensiunilor politice ar aduce mai multă linişte, chiar dacă impactul acestor tensiuni nu a fost semnificativ pe bursă”, a mai spus brokerul.

Agenţia de evaluare Moody’s spune, într-o analiză publicată luni, că suspendarea preşedintelui şi convocarea referendumului pentru demitere, pe 29 iulie, au amplificat temerile din piaţă că turbulenţele politice ar putea pune în pericol consolidarea fiscală din ultimii trei ani. Totodată, incertitudinile ar putea persista chiar până după alegerile din toamnă şi vor afecta, probabil, reformele structurale.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 1,38%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG la un nivel foarte apropiat celui de vineri.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), avansa cu numai 0,12%.
Totodată, primele 25 de acţiuni româneşti plasau indicele extins al Bursei, BET-XT, cu 0,95% nivelul şedinţei precedente.

Noul indice al BVB, BET-BK, era în creştere cu doar 0,18%. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS).
Investitorii au transferat în total acţiuni de 15,8 milioane lei (3,5 milioane euro), valoare cu 14% peste rulajul şedinţei precedente, de 13,9 milioane lei (3 milioane euro).

Acţiunile Fondului Proprietatea au fost din nou cele mai lichide din piaţă, deşi în prima parte a zilei au consemnat un rulaj redus. Operaţiunile de luni au cumulat 6,3 milioane lei, astfel că aceste titluri au acoperit 40% din lichiditatea pieţei.

Cea mai recentă tranzacţie cu aceste acţiuni a fost realizată la 0,474 lei, preţ în creştere cu 0,62%.
Pe segmentul destinat deal-urilor au fost realizate două transferuri negociate cu acţiuni OMV Petrom (1,8 milioane lei) şi cu titluri BRD (753.000 de lei). Ambele deal-uri au fost efectuate la preţuri uşor sub ultimele cotaţii înregistrate pe piaţa principală în şedinţa de vineri.

Pe piaţa principală, acţiunile companiei petroliere au consemnat un rulaj de 1,8 milioane lei, iar operaţiunile cu titlurile BRD (BRD) au cumulat 313.000 de lei. Acţiunile OMV Petrom (SNP) au închiz în scădere cu 0,5%, la 0,3771 lei, iar cel mai recent transfer cu titluri BRD a fost realizat la 9,35 lei, preţ în creştere cu 0,65%.

Titlurile Băncii Transilvania (TLV) au consemnat una dintre cele mai vizibile creşteri din piaţă, de 6,44%, şi au ajuns la 1,025 lei. Evoluţia a venit pe al treilea rulaj din piaţă, de 1 milion de lei.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,3%, după şase săptămâni consecutive de creştere. În acelaşi timp, pieţele din Europa Centrală şi de Est evoluau incert.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...