Spania: Manifestaţiile împotriva măsurilor de austeritate se înmulţesc

Manifestaţiile, spontane sau la apelul sindicatelor, se multiplică în Spania, împotriva noului plan de austeritate care va impune sacrificii importante ţării prin creşterea TVA-ului şi care îi va afecta pe funcţionari, privaţi de prima de Crăciun, relatează AFP.
Economica.net - mar, 17 iul. 2012, 08:32
Spania: Manifestaţiile împotriva măsurilor de austeritate se înmulţesc

Fără să aştepte ziua de proteste organizată joi de către sindicate, spaniolii au ieşit în stradă cu miile sau în grupuri mici, zi şi noapte, după ce Guvernul a anunţat pe 11 iulie că are un plan de economisire a sumei de 65 de miliarde de euro, provocând numulţumirea întregii ţări.

„Aceste măsuri vor ruina Spania. Nu consumăm, nu mai cumpărărm. Trebuie să ieşim în stradă, nu putem să rămânem pasivi”, a declarat Angeles Carrasco, o funcţionară la nivel regional, în vârstă de 57 de ani, care manifesta la Madrid luni dimineaţa.

Între protestatari se află şi reprezentanţi ai unor profesii care nu participă de obicei la asemenea mitinguri, şi anume poliţişti fără însemne, care se află acum în faţa cordoanelor forţelor antirevoltă, pompieri cu casca pe cap, vedete ale unui marş-surpriză în Madrid duminică seara, strigând „Este un jaf, dar pe cale să fie comis”.

Alături de ei manifestează infirmiere, profesori, angajaţi ai administraţiilor sau cetăţeni obişnuiţi, alertaţi prin intermediul reţelelor sociale, venţi cu toţii să îţi manifesteze simpatia, fără pancarte, purtând o simplă banderolă pe care se putea citi „Împreună, noi putem”.

Cuvântul-cheie, care face furori începând de duminică încoace în Spania, pe Twitter, este #graciasfuncionarios (mulţumimfuncţionari). Acesta a antrenat un val de mesaje de susţinere, ca de exemplu „mulţumimfuncţionari pentru educaţie, îngrijiri (medicale), apărare, ajutor, curăţenie, conducere, SERVIRE”.

După ce au plecat în noaptea de duminică spre luni de lângă Congresul Deputaţilor, transformat în adăpost în spatele barajelor poliţiştilor, aproximativ 1.000 de manifestanţi s-au mobilizat, luni, către Parlament.

„Este intolerabil. Problemele statului nu provin de la funcţionari. Este nedrept şi ruşinos”, şi-a exprimat indignarea Miguel Contreras, un infirmier, în vârstă de 28 de ani, venit din regiunea Castilla La Mancha, în centrul Spaniei.

„Există spitale goale şi uzine care nu servesc la nimic, pentru că ei fac concedieri. Speranţa este slabă, dar să stai acasă este ca şi cum i-ai ajuta să facă ceea ce vor”, a adăugat el.

În paralel, în timpul pauzei de cafea, funcţionarii din cadrul administraţiilor din centrul Madridului erau chemaţi, de către sindicate de această dată, să profite de jumătatea de oră liberă pentru a ocupa trotuarele.

În urma unei tăieri salariale de 5% decisă în 2010 de către Guvernul socialist, funcţia publică este din nou vizată de către Guvernul de dreapta. Anularea primei de Crăciun, echivalentă cu cel puţin un salariu, reprezintă o scădere cu 7% a salariului anual.

„Salariile funcţionarilor sunt deja prea mici. Cei aproximativ 1.000 de euro, cât este prima de Crăciun, sunt folosiţi pentru înlocuirea unor lucruri în casă, cumpărarea de cadouri”, spune Angeles Carrasco.

Măsura se adaugă unei creşteri de TVA, care va atinge 21%, şi unei scăderi a indemnizaţiei de şomaj de la 60% la 50%, pentru o perioadă de şase luni. Obiectivul acestor măsuri este să răspundă exigenţelor Bruxelles-ului şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi să reducă deficitul public al Spaniei la 6,3% anul acesta, la 4,5% în 2013 şi la 2,8% în 2014.

Însă, odată cu această răsturnare de situaţie, spaniolii se confruntă cu o scădere şi mai mare a puterii lor de cumpărare, iar speranţa ieşirii din această situaţie se îndepărtează, în contextul în care ţara, aflată în recesiune, înregistrează o rată a şomajului-record de aproape 25%.

Ignacio Fernandez Toxo, secretarul general al Sindicatului CCOO, a ameninţat luni cu o nouă grevă generală, „inevitabilă” în opinia sa, în cazul în care Guvernul menţine aceste măsuri.

Te-ar mai putea interesa și
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare de 30 de milioane de euro....
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână ...
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...