Geoană vrea să fie din nou judecat

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, cere o nouă şedinţă a Comisiei Naţionale de Arbitraj şi Integritate Morală, în care să se analizeze cazul său, susţinând că reuniunea de duminică a CNAIM a fost "nestatutară şi ilegală".
Economica.net - lun, 14 nov. 2011, 11:23

Geoană susţine, într-o scrisoare adresată membrilor Biroului Permanent Naţional al PSD, că decizia de duminică a Comisiei de Arbigraj şi Integritate Morală este „nestatutară şi ilegală”, el invocând că au fost încălcate prevederile Statutului PSD şi ale legii partidelor politice.”Astfel, Comisia Naţională de Arbitraj şi Integritate Morală a PSD s-a întrunit într-o formulă care contravine Statutului partidului. Statutul PSD prevede la art. 162 alin. (3): «Comisia Naţională de Arbitraj şi Integritate Morală este alcătuită din 9 membri aleşi direct de Congres, câte unul pe fiecare din cele 8 regiuni de dezvoltare, propuşi de organizaţiile PSD constituite pe raza teritorială a acestora şi un membru propus de preşedintele PSD». Însă Comisia care s-a reunit la data de 13 noiembrie a fost compusă din 48 de membri, ceea ce face ca lucrările acestui for să se situeze în afara prevederilor statutare, cu atât mai mult cu cât, prin aprobarea Statutului nou în 2010, vechea Comisie şi-a încheiat de drept existenţa şi mandatul”, consideră Geoană.

În opinia sa, modul în care s-au desfăşurat lucrările de duminică ale CNAIM contravine prevederilor legii partidelor politice, care stipulează, la articolul 15, că este obligaţia Comisiei de Arbitraj „să asigure părţilor dreptul la opinie şi dreptul de a se apăra, precum şi proceduri echitabile de decizie”. „Având în vedere cele de mai sus, consider că este necesar ca sesizarea BPN către Comisia Naţională de Arbitraj şi Integritate Morală referitoare la încălcarea de către mine a prevederilor Statutului PSD să fie analizată într-un mod legal şi statutar de către Comisia Naţională de Arbitraj şi Integritate Morală, într-o nouă şedinţă, care să se desfăşoare potrivit prevederilor Statutului şi Legii partidelor politice. Pe cale de consecinţă, vă rog să adresaţi o nouă sesizare în acest sens către Comisia Naţională de Arbitraj şi Integritate Morală, cu instrucţiunile care se impun”, conchide Geoană.

Comisia de integritate a PSD a decis, duminică, cu 43 de voturi „pentru”, cinci „împotrivă” şi două abţineri, să recomande Comitetului Executiv Naţional al partidului excluderea lui Mircea Geoană din PSD.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Apple a cerut să participe la procesul intentat în SUA împotriva Google, pentru a-și putea apăra singură interesele în acordul foarte profitabil încheiat cu Alphabet
Compania Apple a cerut să participe la procesul intentat în SUA împotriva Google, pentru a-și putea apăra singură interesele ...
Apple a cerut să participe la viitorul proces antitrust în care este prins Google în Statele Unite, spunând că nu se poate baza pe Google pentru apărarea acordurile de împărțire a......
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Proprietarul navei rusești Ursa Major, scufundată în Marea Mediterană, acuză comiterea unui atac terorist (Video)
Scufundarea navei cargou ruseşti Ursa Major în Marea Mediterană a fost cauzată de un "atac terorist", a declarat miercuri ...
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar ...
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...