Bursele europene au deschis în urcare, după comentariile lui Bernanke privind stimularea economiei

Bursele europene au deschis miercuri în urcare, după ce preşedintele Rezervei Federale a Statelor Unite, Ben Bernanke, a prezentat marţi Congresului mai multe variante luate în calcul de banca centrală pentru stimularea economiei americane, pe fondul şomajului ridicat, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 18 iul. 2012, 07:44
Bursele europene au deschis în urcare, după comentariile lui Bernanke privind stimularea economiei

Indicele Stoxx Europe 600 al celor mai importante acţiuni europene a urcat cu 0,3% în debutul şedinţei de tranzacţionare. Pieţele asiatice au scăzut, în timp ce tranzacţiile futures pe indicele S&P 500 al bursei de la New York indică deprecieri.

Printre măsurile analizate de Rezerva Federală se numără extinderea programului de cumpărare de obligaţiuni de pe piaţa secundară şi schimbarea strategiei privind dobânzile, a declarat Bernanke în cadrul raportului susţinut marţi la Comisia Bancară din Senatul de la Washington.

Şeful băncii centrale americane va reveni miercuri în Senat pentru cea de-a doua parte a raportului semianual.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri premierul Denis Şmîhal, relatează agenția germană de presă DPA,......
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, ...
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ...
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul ...