Ponta: Programul de vot la referendum va fi între orele 7.00 şi 23.00

 Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, că referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu va avea loc într-o singură zi, însă programul va fi extins, urmând ca secţiile de votare să fie deschise între orele 7.00 şi 23.00.
Economica.net - mie, 18 iul. 2012, 07:56
Ponta: Programul de vot la referendum va fi între orele 7.00 şi 23.00

Ponta a precizat că programul de vot la referendum va fi extins pentru că este vară.
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Ioan Oltean (PDL) a declarat, marţi, că prelungirea programului de votare în care se va desfăşura referendumul nu poate fi făcută decât dacă va fi modificată legea referendumului.

Oltean a spus că în Biroul Permanent nu s-a discutat nimic despre prelungirea programului de votare la referendum şi că, probabil, miercuri, Comisia juridică va face propuneri în acest sens.

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a adăugat că şi dacă se va modifica în lege prevederea privind ora, trebuie modificat şi articolul care spune că cu 20 de zile înainte de referendum se comunică data şi ora de desfăşurare, având în vedere că mai sunt 14 zile până la referendum.

Legea referendumului nu face referire la numărul de zile în care se poate desfăşura consultarea populară, singura reglementare în ceea ce priveşte referendumul menţionând un interval de 12 ore în care alegătorii îşi pot exprima opţiunile.

Conform Legii referendumului, în forma completată şi modificată până în prezent, în cazul referendumului de demitere a preşedintelui Parlamentul este cel care stabileşte data organizării acestuia prin hotărâre. În cazul referendumului de revizuire a Constituţiei, organizarea referendumului se stabileşte prin lege, în timp ce în cazul referendumului pe probleme de interes naţional, data este stabilită prin decret al preşedintelui.

În cazul tuturor tipurilor de referendum există o menţiune în care se precizează că „scrutinul se va deschide la ora 8.00 şi se va încheia la ora 20.00”, fiind vorba de un interval de timp de 12 ore alocat pentru exprimarea opţiunilor electorale.

Cu toate acestea, Legea referendumului menţionează în cazul referendumurilor locale că „referendumul local se poate organiza într-o singură zi, care poate fi numai duminica”.

 

Amendamentul lui Dan Şova a fost aprobat: referendumul se va desfăşura de la ora 7,00 până la ora 23,00

Amendamentul propus plenului de către senatorul PSD Dan Şova privind prelungirea programului în care românii se pot prezenta la urne în ziua în care este organizat referendumul pentru demiterea preşedintelui a fost introdus pe ordinea de zi şi aprobat de plenul Senatului.

Astfel, propunerea ca referendumul să se desfăşoare între orele 7,00 şi 23,00 a fost aprobat cu 63 de voturi ”pentru”, două ”împotrivă” şi şapte abţineri.

Liderul grupului senatorilor progresişti, Şerban Mihăilescu, a propus ca votul să fie secret şi electronic, precizând totodată că senatorii nu ar fi trebuit să se pronunţe mai întâi pe un amendament care nu fusese cuprins în raportul Comisiei juridice a Senatului pe marginea proiectului de aprobare a OUG nr. 41/2012 pentru modificarea legii referendumului.

Propunerea senatorului Mihăilescu a fost aprobată cu 62 de voturi ”pentru”, opt ”împotrivă” şi o abţinere.

Te-ar mai putea interesa și
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, mai generos și mai bine adaptat cerințelor clienților. ...
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea ...
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...