În ce oraşe va deschide magazine cora România în 2012-2013

Compania cora România va deschide în noiembrie două magazine, la Bacău şi în Bucureşti, pe Şoseaua Alexandriei, urmând ca anul viitor să inaugureze hipermarketuri în Constanţa, în aprilie, şi în Slobozia, în al doilea semestru, a declarat miercuri Thierry Destailleur, director în companie.
Economica.net - mie, 18 iul. 2012, 09:21
În ce oraşe va deschide magazine cora România în 2012-2013

Magazinele din Bacău şi Bucureşti vor avea fiecare o suprafaţă de vânzare de 9.000 metri pătraţi.

„Avem foarte clar intenţia de a deschide 20 de magazine în următorii ani, dar facem lucrurile prudent, având un mare obiectiv să creăm în România amplasamente de categoria A, ceea ce înseamnă magazine în centrul oraşelor”, a declarat Destailleur, director general de exploatare al cora România, după o conferinţă de presă.

El a arătat că prioritatea companiei este să construiască magazine proprii, însă va profita şi de oportunităţi de a deschide magazine în cadrul unor centre comerciale.

În 2014 cora va deschide magazine la Braşov şi Ploieşti, având ca obiectiv ca în termen de cinci-opt ani să inaugureze circa 15-20 de magazine, adaptându-le după potenţialul clienţilor din zona respectivă.

„Cumpărăm terenuri peste tot în România pentru construirea magazinelor proprii, dar este posibil să avem şi oportunităţi de locaţii în amplasamente de categoria A”, a mai spus Destailleur.

Compania este deţinută de retailerul belgian Louis Delhaize Group şi are opt magazine pe piaţa românească.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare aa anunţat în februarie că împreună cu ING şi Rabobank acordă un împrumut sindicalizat de până la 210 milioane de euro grupului belgian pentru construirea a 17 hipermarketuri cora în România.

Te-ar mai putea interesa și
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță începerea fazei de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, create......
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
Anul trecut, 95% dintre gospodăriile aflate în oraşele mari din Uniunea Europeană aveau acces la internet, comparativ ...