Borza: Noua ofertă a Energy Holding este îmbunătăţită, dar încă nesatisfăcătoare

Negocierile contractelor bilaterale ale Hidroelectrica cu firmele Alpic Rom Energie şi Alpic Rom Industries vor fi finalizate joi, în timp ce oferta Energy Holding în procesul de negociere este considerată 'îmbunătăţită, dar încă nesatisfăcătoare', a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Remus Borza, partener în firma Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.
Economica.net - mie, 18 iul. 2012, 15:39
Borza: Noua ofertă a Energy Holding este îmbunătăţită, dar încă nesatisfăcătoare

Potrivit acestuia, Hidroelectrica a denunţat, miercuri, cele două contracte bilaterale pe care le avea cu traderul Energy Financing Team (EFT).

‘În paralel cu negocierile cu Energy Financing Team (EFT) se derulează discuţii şi cu celelalte companii şi urmează ca săptămâna aceasta şi următoarea să tragem linie. Azi (n.r. miercuri) am avut discuţii cu Enery Holding, care ne-au dat o ofertă foarte bună. Dar încă nesatisfăcătoare. Este o ofertă mult îmbunătăţită. Mâine se încheie negocierile cu Alpic Rom Energie şi Alpic Rom Indrustries’, a afirmat Remus Borza.

Raportul privind situaţia companiei Hidroelectrica va fi prezentat, potrivit administratorului judiciar, în 29 iulie 2012.

Tribunalul Bucureşti a admis, în 20 iunie, cererea Hidroelectrica de a intra în insolvenţă. Compania şi-a solicitat insolvenţa în data de15 iunie 2012 iar potrivit preşedintelui Consiliului de Administraţie al societăţii, Remus Vulpescu, deschiderea procedurii de insolvenţă a Hidroelectrica nu urmăreşte falimentul sau naţionalizarea societăţii, ci reorganizarea unei companii care nu mai are lichidităţi.

Acţionarii Hidroelectrica sunt statul român, prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, care deţine 80,0561% din capital, şi Fondul Proprietatea.

Compania asigură o treime din totalul cantităţii de energie produsă în România.A

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei garanţii de securitate
Statele Unite au trimis guvernelor europene întrebări despre ce ar avea acestea nevoie de la SUA pentru a furniza Ucrainei ...
Un purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat a declarat că Washingtonul a fost clar că se aşteaptă "ca partenerii europeni să preia conducerea în stabilirea unui cadru de......
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 kWh, de la 1 aprilie – nouă opțiune pe masă după eliminarea plafonării prețurilor
Voucher de energie electrică de 36 de lei pe lună pentru 5,7 milioane de clienți casnici cu consum lunar de maximum 150 ...
O propunere de protejare a consumatorilor casnici de energie electrică după data de 1 aprilie, moment de la care nu se ...
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Nicuşor Dan: Bolojan şi Hurezeanu au obligaţia să obţină un loc la masa discuţiilor de la Paris convocate de Macron
Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, au "obligaţia" să obţină un loc la masa ...
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale ...