Israelul avertizează că ar putea ataca Siria dacă regimul Al-Assad furnizează armament Hezbollah

Israelul pregăteşte o posibilă intervenţie militară împotriva Siriei, în cazul în care regimul Bashar Al-Assad va furniza arme chimice şi rachete mişcării teroriste Hezbollah, activă în Siria şi considerată responsabilă de atentatul antiisraelian din Bulgaria, afirmă ministrul israelian al Apărării.
Economica.net - sâm, 21 iul. 2012, 11:00
Israelul avertizează că ar putea ataca Siria dacă regimul Al-Assad furnizează armament Hezbollah

„Am ordonat armatei să intensifice activităţile de colectare de informaţii şi să se pregătească de o posibilă intervenţie militară”, a avertizat Ehud Barak, citat de ziarul Jerusalem Post.

„Urmărim posibilul transfer de muniţie, în special rachete antiaeriene şi arme chimice, din Siria în Liban. În momentul în care regimul preşedintelui Bashar Al-Assad va începe să cadă, ne vom consulta şi cu alte agenţii de informaţii”, a precizat Barak.

Mişcarea şiită Hezbollah, susţinută financiar şi militar de Iran şi Siria, a lansat în 2006, în timpul conflictului cu Israelul, mii de rachete spre teritoriul israelian. În plus, organizaţia teroristă Hezbollah este acuzată de comiterea atentatului antiisraelian care a avut loc miercuri în staţiunea bulgară Burgas.

Preşedintele Shimon Peres avertiza joi că Israelul va ataca baze ale teroriştilor oriunde în lume, ca reacţie la atentatul antiisraelian din Bulgaria. „Asistăm la un atac terorist letal în spatele căruia se află Iranul; ştim că au existat şi alte tentative, de data aceasta au reuşit”, a spus preşedintele israelian, conform ziarului Jerusalem Post. „Israelul dispune de mijloacele necesare şi are intenţia de a reduce la tăcere şi de a paraliza organizaţiile teroriste”, sublinia Peres.

Te-ar mai putea interesa și
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen de liberă circulaţie, o expectativă în creştere......
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri ...
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin a atins recent un nou maxim istoric de 97.862 dolari, și nu arată semne de încetinire. Se pare că va ajunge la ...
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o ...