Acţiunile SIF, Banca Transilvania şi BRD au coborât cu până la 5,9%

Bursa a scăzut cu 2,58% şi a reintrat sub nivelul de la finele anului trecut, într-o piaţă în care presiunea corecţiilor de pe bursele externe a împins în jos cotaţiile, în special ale acţiunilor din sectorul financiar, precum SIF-urile, BRD şi Banca Transilvania, care au coborât cu până la 5,91%.
Economica.net - lun, 23 iul. 2012, 15:05
Acţiunile SIF, Banca Transilvania şi BRD au coborât cu până la 5,9%

Indicele general al BVB, BET-C, este cu 2,3% sub închiderea ultimei şedinţe din 2011.

Pieţele vest-europene au scăzut cu până la 3,6% în a doua parte a şedinţei de luni, afectate de temerile investitorilor privind ieşirea Greciei din zona euro, precum şi de îngrijorările că Spania va avea nevoie de un întreg pachet de salvare dacă o a doua regiune din Spania ar putea solicita ajutor guvernamental.

Deşi corecţiile de la BVB au fost notabile, rulajele au fost reduse în majoritatea cazurilor. Astfel, în prima parte a zilei, când piaţa a scăzut cu până la 2%, volumele de tranzacţionare au fost peste cele din precedentele şedinţe, însă după mijlocul zilei, după ce scăderea s-a stabilizat la circa 2%, ordinele plasate în piaţă au vizat volume foarte reduse de acţiuni.

Investitorii au transferat în total acţiuni de 15,3 milioane lei (3,3 milioane euro), valoare de peste trei ori mai mare decât rulajul şedinţei precedente, de doar 4,8 milioane lei (puţin peste 1 milion de euro).

„Chiar dacă în ultima periodă eram martorii unei decorelări ciudate a pieţei locale de situaţia internă şi internaţională, în şedinţa de astăzi parcă totul a revenit la normal. Investorii au reacţionat într-un ton puternic pesimist influentaţi de agravearea problemelor din Europa. Este posibil ca şi stirile care indică o continuă ieşire de capital străin să fi contat în strategia investiţională a jucătorilor locali, dar impactul avut asupra preţurilor acţiunilor a fost parcă în contradicţie cu mişcările anterioare”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul de tranzacţionare al Intercapital Invest, Mihai Mureşian.

Brokerul consideră că scăderile semnificative pot fi puse pe seama îngrijorărilor investitorilor că situaţia economică europeană va intra într-un con de umbră în perioada următoare şi din această cauză vom asista la corecţii în linie pentru majoritatea indicilor globali.

„Totodată, continuarea crizei politice chiar şi după referendul va avea un impact puternic asupra economiei, prin influenţa cursului de schimb şi a scăderii investiţiilor. Toţi aceşti factori nu rămân fără niciun impact asupra investitorilor şi din această cauză suntem martorii acestor mişcări bruşte de preţ de la o şedinţă la alta”, a spus Mureşian.

La închiderea pieţei principale, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), era în scădere cu 2,9%. Titlurile FP au coborât cu 1,62%, iar acţiunile celor cinci SIF-uri au consemnat corecţii de 2,69% – 4,17%.

În acelaşi timp, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, cobora cu 3,11%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,63% sub închiderea de vineri.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a scăzut cu 3,16%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Totodată, noul indice al BVB, BET-BK, era în coborâre cu 2,93%. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS).

Titlurile Fondului Proprietatea au fost cele mai tranzacţionate din piaţă, cu operaţiuni de aproape 7 milioane lei, iar preţul a scăzut cu 1,62%, la 0,4673 lei.

Acţiunile Băncii Transilvania (TLV) şi BRD (BRD) au coborât cu 4,52% şi, respectiv, cu 5,91%, pe rulaje reduse, de 259.000 de lei şi, respectiv, de 81.000 de lei. Titlurile Băncii Transilvania au ajuns la 0,951 lei, iar acţiunile BRD au încheiat la 8,75 lei.

La finalul şedinţei, volumul de acţiuni Banca Transilvania pentru care exista ordine de cumpărare era de trei ori peste numărul de titluri scoase la vânzare. În acelaşi timp, oferta de acţiuni BRD depăşea cererea de peste 23 de ori. De altfel, potrivit brokerilor pe acţiunile BRD este presiune la vânzare de mai multe şedinţe.

BRD, a doua bancă din România în funcţie de active, a anunţat la mijlocul zilei că Alexandre Paul Maymat a renunţat, din motive personale, la preluarea funcţiei de preşedinte-director general al băncii, iar vicepreşedintele Petre Bunescu va fi în continuare preşedinte interimar.

Mai mult de jumătate din rulajul acţiunilor BRD a fost înregistrat înainte de anunţul băncii. După anunţul băncii, scăderea cotaţiei titlurilor s-a dus de la 2,6% la 3,8%, însă în a doua parte a zilei au fost realizate doar câteva operaţiuni cu aceste acţiuni şi cu volume extrem de reduse.

Titlurile Erste (EBS) au coborât cu 5,72%, la 64,3 lei (13,86 euro), trase în jos de corecţia de pe bursa de la Viena, unde preţul a scăzut cu 4,67%, la 13,995 euro.

În scădere, cu 2,75%, au încheiat ziua şi titlurile Băncii Comerciale Carpatica (BCC).

Acţiunile Oltchim (OLT) au scăzut cu numai 0,63%, la 0,79 lei, după ce în precedentele două sesiuni au urcat cu peste 23%.

Creşterile de joi şi vineri au fost susţinute de declaraţia premierului Victor Ponta că privatizarea companiei va avea loc „lunile acestea”. Ulterior, vineri, ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a anunţat că Oltchim a primit aprobarea guvernului pentru contractarea unui împrumut de 40 milioane euro, pentru capital de lucru care să-i permită funcţionarea la o capacitate de 65%-70% şi evitarea pierderilor.

Doar patru acţiuni din cele 82 titluri listate pe primele trei categorii ale BVB şi la secţiunea „Internaţionale” au încheiat ziua pe verde. Cea mai vizibilă evoluţie a fost consemnată de titlurile Transgaz (TGN), care au avansat cu 1,08%, la 187 lei, pe un rulaj de doar 40.000 de lei.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 973.000 de lei, valoare cu mult peste rulajul de vineri, de 98.000 de lei.

Titlurile firmei Confecţii Vaslui (COVB) au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de 422.000 de lei, iar preţul a urcat cu 32,24%, la 0,1415 lei.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 3,6%, iar bursele din Europa Centrală şi de Est consemnau corecţii cuprinse între 0,8% şi 4,9%.

Declinul pieţelor vine pe fondul temerilor privind ieşirea Greciei din zona euro, precum şi a îngrijorărilor că Spania va avea nevoie de un întreg pachet de salvare dacă o a doua regiune din Spania ar putea solicita ajutor guvernamental. Potrivit presei spaniole ajutor financiar guvernamental ar putea fi cerut şi de alte regiuni. Speculaţiile privind Spania au dus la creşterea costurilor de împrumut ale ţării la valori record şi au determinat şi ascensiunea costurilor de finaţare ale Italiei.

Temerile investitorilor sunt amplificate şi de faptul că Mecanismul European de Stabilitate, fondul de salvare permanent care urmează să fie înfiinţat în curând, trebuie să primească şi aprobarea Curţii Constituţionale a Germaniei într-o şedinţă programată pentru 12 septembrie.

Un alt factor care a sporit aversiunea la risc a investitorilor este teama că creşterea economică din China va continua să încetinească.

Te-ar mai putea interesa și
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță începerea fazei de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, create......
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
95% dintre gospodăriile din marile orașe ale UE aveau acces la internet anul trecut
Anul trecut, 95% dintre gospodăriile aflate în oraşele mari din Uniunea Europeană aveau acces la internet, comparativ ...