Valul de căldură din Europa afectează grav recolta de porumb, în paralel cu seceta din SUA

Valul de căldură din sudul şi estul Europei afectează grav recolta de porumb în ţări precum Italia, România sau Ungaria, în timp ce Statele Unite se confruntă cu cea mai severă secetă din 1956, iar preţurile au urcat deja la maxime record, potrivit unei analize Bloomberg.
Economica.net - mar, 24 iul. 2012, 10:16
Valul de căldură din Europa afectează grav recolta de porumb, în paralel cu seceta din SUA

Temperaturile au depăşi în repetate rânduri 35 de grade Celsius în luna iulie, din estul Italiei până în regiunea Mării Negre şi chiar Ucraina, cu aproximativ 5 grade peste cotele obişnuite pentru această perioadă, potrivit datelor guvernului SUA, citate de Bloomberg.

În faza actuală, recolta de porumb riscă pagube la peste 32 de grade, potrivit lui Cedric Weber, analist la Offre et Damande Agricole, o instituţie franceză de consultanţă agricolă.

Între timp, agricultorii din SUA se luptă cu cea mai severă secetă din ultimii 56 de ani, iar India a amânat sezonul de semănat din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, în timp ce plantaţiile din Australia nu beneficiază de suficientă ploaie.

Preţurile la soia şi porumb au atins luni maxime record, iar grâul s-a apreciat cu 51% din 1 iunie. Organizaţia Naţiunilor Unite avertizează că preţurile cerealelor vor creşte puternic, după ce au înregistrat în trimestrul al doilea cea mai abruptă scădere din ultimii trei ani.

„Toată lumea urmăreşte situaţia din Statele Unite, dar este clar că şi în Europa va fi nevoie de importuri mari de grâu şi porumb. Sunt probleme peste tot”, spune Weber.

Preţul porumbului a crescut la bursa de mărfuri din Chicago cu 54% de la mijlocul lunii iunie şi a atins luni un nou maxim istoric, de 8 dolari pe buşel (25,4 kilograme). Banca Goldman Sachs estimează creşterea cotaţiei la 9 dolari pe buşel într-un orizont de trei luni.

Grâul a atins luni cel mai ridicat nivel din august 2008, iar fasolea de soia s-a apreciat cu 32% de la începutul anului şi a înregistrat luni un nou record.

Producţia de porumb la hectar va scădea în acest an în UE, în medie, cu 12% faţă de 2011, la 6,73 tone pe hectar, potrivit datelor Comisiei Europene, care a revizuit în scădere cu 8,8% estimările înaintate în iunie din cauza valurilor de căldură din Italia, România şi Ungaria. Randamentul ar fi, astfel, cel mai redus din ultimii 5 ani, potrivit datelor Departamentului Agriculturii din SUA.

Guvernul american şi-a redus recent estimările privind producţia de porumb din SUA cu 12%, dar a majorat prognoza pentru UE cu 2,1%, datorită evoluţiilor favorabile din Germania şi Franţa.

Agricultorii francezi vor produce cu 5,8% mai mult grâu decât anul trecut, estimează guvernul de la Paris. Asociaţia germană a agricultorilor Deutscher Raiffeisenverband şi-a majorat săptămâna trecută cu 3%.prognoza de producţie

Preţurile globale ale alimentelor, estimate de Organizaţia Naţiunilor Unite, sunt încă cu 18% sub maximul istoric atins în luna februarie a anului trecut, iar grâul este cu 32% sub cotaţia record înregistrată în 2008. Carnea ar putea înregistra de asemenea deprecieri, deoarece agricultorii ar putea fi determinaţi să sacrifice mai multe animale odată cu creşterea costului furajelor.

Te-ar mai putea interesa și
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul acesteia în Ucraina, a declarat vineri Guvernul sud-coreean, citat de DPA,......
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...