Adrian Năstase, audiat la Curtea de Apel Bucureşti

Adrian Năstase, condamnat la doi ani de închisoare în dosarul "Trofeul calităţii", a fost adus, miercuri dimineaţă, la Curtea de Apel Bucureşti, care judecă recursul avocaţilor fostului premier în cazul contestaţiei la executarea pedepsei.
Economica.net - mie, 25 iul. 2012, 06:39
Adrian Năstase, audiat la Curtea de Apel Bucureşti

În 26 iunie, Tribunalul Bucureşti a constatat că nu există niciun impediment de punere în aplicare a mandatului de executare a pedepsei de doi ani de închisoare în cazul fostului premier. În urma acestei decizii, Adrian Năstase a fost dus de la Spitalul Floreasca la Penitenciarul Spital Rahova, fiind astfel pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei.

Decizia a fost contestată de avocaţii lui Adrian Năstase la Curtea de Apel Bucureşti, care judecă miercuri recursul.

Adrian Năstase a fost adus miercuri dimineaţă, în jurul orei 9.00, de la Penitenciarul Spital Jilava la Curtea de Apel Bucureşti, el urmând să dea o declaraţie în faţa instanţei.

Fostul premier nu a făcut declaraţii, el spunând doar că se simte mai bine.

Adrian Năstase a fost aplaudat la intrarea în sala de judecată de unele dintre persoanele prezente.

La Curtea de Apel Bucureşti au venit soţia şi fiul cel mare al lui Adrian Năstase, precum şi rude şi prieteni ai acestuia.

În 17 iulie, Adrian Năstase a fost transferat de la Penitenciarul Spital Rahova la Penitenciarul Spital Jilava, din cauza afecţiunilor medicale cronice de care suferă, fiind cazat în Secţia Boli Interne, cu o altă persoană privată de libertate, într-o cameră prevăzută cu şase paturi şi grup sanitar propriu.

În 20 iunie, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

În seara aceleiaşi zile, Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, la locuinţa sa din strada Zambaccian. El a fost internat la Spitalul Floreasca din 20 până în 26 iunie, când a fost dus la Spitalul Penitenciar Rahova. În 21 iunie, Năstase a fost operat de o echipă din care au făcut parte şi medicii Ioan Lascăr şi Şerban Brădişteanu.

Parchetul Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie verifică procedura derulată de cei doi poliţişti care au mers la locuinţa lui Năstase pentru a pune în executare mandatul de condamnare a acestuia, de la intrarea în imobilul din strada Zambaccian şi până la preluarea fostului premier de către ambulanţă, după tentativa de sinucidere.

Procurorul general, Codruţa Kovesi, declara, în 26 iunie, că există suspiciuni cu privire la diagnosticul pus fostului premier Adrian Năstase şi că urmează să fie verificate toate actele medicale.

Tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase, în urma căreia acesta a fost internat şi operat la Floreasca, a generat unele suspiciuni în spaţiul public legate de îngrijrile de care ar fi avut nevoie fostul premier şi de diagnosticul lui.

Adrian Năstase a fost audiat, în 16 iulie, la Penitenciarul Rahova în legătură cu tentativa sa de sinucidere din seara de 20 iunie, când poliţiştii au venit la domiciliul său pentru a pune în executare mandatul de încarcerare.

Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” a transmis procurorilor, în 13 iulie, concluziile raportului de expertiză medico-legală în acest caz.

Medicul Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul Floreasca, managerul spitalului, Radu Macovei, medicul Simona Bragadireanu, de la secţia Anestezie Terapie Intenvisă (ATI), Gheorghe Dumitru, adjunct al şefului Poliţiei Capitalei, Nicolae Costea şi Marian Apostol, ofiţeri de poliţie judiciară în cadrul Poliţiei Capitalei, sunt cercetaţi de procurorii DNA pentru favorizarea lui Adrian Năstase.

Aceştia sunt acuzaţi că au îngreunat şi au încercat să zădărnicească executarea pedepsei aplicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fostului premier Adrian Năstase.

Te-ar mai putea interesa și
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, mai generos și mai bine adaptat cerințelor clienților. ...
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea ...
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...