Voinea: Legea datoriei publice va prevedea restricţii dacă se trec pragurile 35, 40 sau 45% din PIB

Ministerul Finanţelor propune introducerea unor restricţii automate la nivel bugetar dacă datoria publică netă va depăşi nivelurile de 35, 40 sau 45% din PIB, a declarat secretarul de stat Liviu Voinea, arătând că modificările vor fi promovate prin lege, în luna septembrie, cu aplicare din 2013.
Economica.net - joi, 26 iul. 2012, 14:16
Voinea: Legea datoriei publice va prevedea restricţii dacă se trec pragurile 35, 40 sau 45% din PIB

„Vrem să modificăm legea datoriei publice. Avem un proiect în lucru, dar decizia a fost luată, în sensul limitării prin lege a datoriei publice cu trei praguri, respectiv 35, 40 şi 45% din PIB. Depăşirea fiecărui prag atrage automat măsurile prevăzute în lege, toate constrângătoare, dar din ce în ce mai tari pentru fiecare prag (…) Vrem să introducem aceste praguri tocmai pentru a arăta că suntem angajaţi în procesul de consolidare fiscală”, a spus Voinea.

El a exemplificat că la depăşirea pregului de 35% din PIB pentru datoria publică se va activa automat regula potrivit căreia ritmul de creştere a cheltuielilor publice nu mai poate depăşi rata inflaţiei. Aceasta este cea mai importantă măsură pregătită pentru pragul de 35% din PIB.

Odată cu depăşirea pragului de 40% din PIB, construcţia bugetară va avea ca principală restricţie suplimentară că bugetele locale trebuie să fie echilibrate, fără transferuri de la bugetul de stat.

În cazul în care datoria publică va trece peste 45%, principala măsură va fi interzicerea acordării de garanţii de stat şi subvenţii.

Voinea a precizat că legea nu va fi modificată prin ordonanţă de urgenţă ci prin introducerea modificărilor în Parlament, odată cu finalizarea vacanţei, adică în luna septembrie.

Delegaţia comună FMI, CE şi Banca Mondială vine săptămâna viitoare la Bucureşti pentru a discuta cea de-a şasea evaluare a acordului de tip preventiv încheiat anul trecut, având pe ordinea de zi negocierea mai multor măsuri fiscale propuse de Guvernul Ponta şi analizarea proiectului de buget pentru 2013.

Deşi România figurează în statistica europeană cu o datorie publică de 36,3% din PIB, Voinea a explicat că se va avea în vedere datoria netă, adică excluzând bufferul de lichiditate constituit la nivelul Trezoreriei, de 3,3 miliarde euro, caz în care datoria publică s-ar plasa în jur de 34% din PIB.

România are una dintre cele mai mici datorii publice din Uniunea Europeană, iar potrivit criteriilor de la Maastricht nivelul maxim ar fi de 60% din PIB, pondere considerată prea mare, atât de Voinea cât şi de mulţi alţi analişti economici.

Pe de altă parte, România se află în procedură de deficit excesiv şi s-a angajat în faţa partenerilor internaţionali, în primul rând a Comisiei Europene, că va încheia acest an cu un deficit calculat potrivit ESA 95 de sub 3% din PIB.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul de muncă vor face obiectul unor exigenţe stricte în ceea ce priveşte......
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. ...
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...