Uluitor: Google trage Internet acasă. Cu 1Gb pe secundă

Google Fiber costă 70 de dolari pe lună. Dacă vreți și TV costă 120 de dolari. Există și un seviciu gratuit de 5Mbps download și 1Mbps upload. ECONOMICA.NET îți spune unde s-a lansat.
Iulian Enache - vin, 27 iul. 2012, 13:09
Uluitor: Google trage Internet acasă. Cu 1Gb pe secundă

Google a lansat, joi, 26 iulie, Google Fiber Internet și Fiber TV, serviciu de Internet de mare viteză, în Kansas City, relatează PCWorld.

Google a anunțat, săptămâna trecută, că rețeaua de un gigabit este pe cale să fie lansată. Norocoșii locuitori din Kansas City, Kansas, și Kansas City, Missouri, se pot pre-înregistra pe site-ul oficial Google Fiber. Este un proiect bazat pe comunitate, ceea ce înseamnă că Google va construi rețeaua în funcție de cerere.  

Serviciul Google Fiber promite să fie de 100 de ori mai rapid decât viteza medie a broadband-ului american. Pentru a exemplifica, utilizarea Google Fiber e ca și cum ai conduce din New York în San Francisco în mai puțin de jumătate de oră.

Router-ul Google Fiber care vine cu serviciul are patru porturi Ethernet de 1Gb, dar oferă și Wi-Fi de 360Mb pe secundă.

Google oferă trei planuri tarifare. Serviciul Gigabit + TV costă 120 de dolari pe lună, cu o taxă de instalare de 300 de dolari, la care se renunță în cazul unui contract pe doi ani. Serviciul Fiber TV are o gamă foarte vastă de programe, unele în HD. Pachetul vine și cu o tabletă Nexus 7 gratuită și un receiver TV care poate înregistra până la 500 de ore și opt canale concomitent pe cei doi TB oferiți ca spațiu de stocare.

Cine dorește doar serviciul de Internet va plăti 70 de dolari pe lună, cu aceeași taxă de instalare de 300 de dolari, care dispare la semnarea unui contract pe doi ani.

Există și un plan tarifar „gratuit” (trebuie să plătești taxa de instalare de 300 de dolari), dar care limitează banda la 5Mbps download și 1Mbps upload. Serviciul este destinat celor care nu-și permit planul de un gigabit, și este bazat pe faptul că, oricum, viteza medie în State este de 5,8Mbps.

Se pare că Google Fiber va fi instalat în zonele care se vor afla în primele 50% până la jumătatea anului 2013, din punct de vedere al cererii.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...