Băsescu: Să te ferească Dumnezeu de eşecul unui guvern de tehnocraţi

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat luni seară, făcând referire la actualul context politic şi economic din Europa, că de cele mai multe ori se apelează la guverne de tehnocraţi atunci când politicul nu-şi mai poate asuma răspunderea, însă, precizează că şi România a avut miniştri tehnocraţi, dar că nu au existat rezultate concrete ale mandatelor acestora.
Economica.net - lun, 14 nov. 2011, 20:57

„Acolo unde politicul nu-şi mai asumă răspunderea, ori nu mai poate, se apelează la tehnocraţi, nu întotdeauna însă şansele de redresare sunt suficient de puternice, atâta timp cât ai un prim-ministru care nu are susţinere politică. (…) Şi noi am avut miniştrii de finanţe şi oameni în guverne foarte titraţi, Coşa, Daniel Dăianu sunt nume sonore ca economişti. Puteţi să-mi spuneţi rezultatele lor ca tehnocraţi în urma mandatului pe care l-au îndeplinit în guverne? Vă spun eu, este zero. Vreau să văd un tehnocrat care vine să-şi asume, într-un moment care nu mai e altă soluţie, tăieri de salarii. Sunt realităţi care sunt greu de anticipat. (…) Sigur, când ai un guvern politic spui: aş vrea un guvern de tehnocraţi. Dar, să te ferească Dumnezeu de eşecul tehnocraţilor”, a afirmat Băsescu, luni seară, la TVR.

Şeful statului a precizat, în contextul actualei situaţii politice din Grecia şi Italia, că un guvern tehnocrat are o singură misiune, şi anume să scoată ţara din criză.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor legislative care au permis folosirea acestora pentru a contracara......
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară a Ucrainei
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară ...
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru ...
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
CATL din China, cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice din lume, a lansat marți un nou șasiu EV ...
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru populație și firme
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru ...
Aproape 23.000 de lucători ai Ministerului de Interne sunt pe străzi în fiecare zi de Sărbători. Autoritățile anunță ...